Legea salarizării unitare, trimisă de Senat pentru avize la Guvern, Consiliul Legislativ şi CES. Termen, o săptămână

Proiectul legii salarizării unitare a fost trimis, marţi, de către Biroul permanent al Senatului, pentru avize, la Guvern, Consiliul Economic, Consiliul Legislativ şi la alte instituţii, termenul solicitat pentru elaborarea acestora fiind de o săptămână.
Economica.net - mar, 02 mai 2017, 11:52
Legea salarizării unitare, trimisă de Senat pentru avize la Guvern, Consiliul Legislativ şi CES. Termen, o săptămână

‘Ca orice proiect de lege, înainte de a fi trimis la comisii, are nevoie de punctele de vedere ale Guvernului, Consiliului Economic şi Social, Consiliului Legislativ. Şi nu numai acestea. Sunt mai multe avize de care are nevoie. Termenul în general este de 30 de zile. Noi am solicitat azi de acolo de unde avem nevoie de aviz, în 7 zile să primim răspunsul. În mod normal, săptămâna viitoare vom avea aceste avize, după care ne vom întâlni în şedinţa de Birou permanent şi vom trimite către avizare şi raport către comisiile Senatului. E clar că avem nevoie ca toţi colegii să parcurgă în linişte textul legii şi să aducă amendamente, dar sigur că este un termen asumat de PSD şi ALDE ca până la începutul semestrului al doilea să fie legea adoptată’, a afirmat vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda, după şedinţa Biroului permanent.

El susţine că termenul de adoptare a acestui act normativ în Senat, avansat de PSD, până la sfârşitul lunii mai va fi respectat.

Proiectul legii salarizării unitare a fost înregistrat la începutul săptămânii trecute la Senat, el fiind semnat de 205 parlamentari PSD şi ALDE.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect, care a fost depus de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...