FMI: Grecia încă are nevoie de o reducere a poverii datoriei

Acordul dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali, prin care se vor adopta mai multe reforme fiscale, va rezolva una din problemele care a blocat participarea financiară a Fondului Monetar Internaţional la programul de asistenţă, dar încă este necesară o reducere a poverii datoriei, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al FMI, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 02 mai 2017, 14:31
FMI: Grecia încă are nevoie de o reducere a poverii datoriei

FMI a susţinut mult timp ideea că programul de asistenţă financiară al Greciei trebuie să conţină reforme pentru îndeplinirea ţintelor de excedent fiscal şi măsuri de reducere a datoriei (care se situează la aproximativ 180% din PIB), pentru ca instituţia financiară internaţională să participe la acesta, a explicat oficialul FMI.

Într-o declaraţie comună cu creditorii europeni ai Greciei, FMI susţine că: ‘Autorităţile elene şi-au confirmat intenţia de a implementa rapid acest pachet de măsuri. Acordul preliminar va fi completat în următoarele săptămâni de noi discuţii privind o strategie credibilă pentru a ne asigura că datoria Greciei este sustenabilă’.

Grecia a ajuns marţi la un acord cu creditorii internaţionali, a anunţat ministrul de finanţe Euclid Tsakalotos. ‘A fost fum alb’, le-a declarat el reporterilor, folosind o analogie cu modul în care este anunţată vestea bună a alegerii unui nou papă.

‘Negocierile pentru un acord tehnic s-au încheiat asupra tuturor problemelor (…) acum s-a deschis calea pentru discuţii privind reducerea datoriilor’, a afirmat Euclid Tsakalotos.

În schimbul deblocării unor noi fonduri de ajutor, Grecia a fost de acord cu anumite reforme. Printre altele, măsurile se referă la sectorul energetic şi la relaţiile de muncă, precum şi la reducerea pensiilor în 2019 şi reducerea pragului de impozitare în 2020. Ar urma să rezulte economii la buget în valoare de 2% din PIB.

Luna trecută, directorul general al FMI, Christine Lagarde, a precizat că Fondul Monetar Internaţional nu se va alătura programului de asistenţă financiară al Greciei dacă va considera că datoria ţării este nesustenabilă.

Conform termenilor celui de-al treilea acord de asistenţă convenit de Grecia cu creditorii internaţionali, în valoare de 86 de miliarde de euro, autorităţile de la Atena trebuie să înregistreze în 2018 un surplus bugetar primar, care exclude costurile cu serviciul datoriei, de 3,5% din PIB. Acest nivel va trebui menţinut pe termen mediu. Până acum, Grecia a primit 31,7 miliarde de euro din ajutorul internaţional.

‘Dacă datoria Greciei nu este sustenabilă, pe baza reglementărilor FMI şi a unor parametri rezonabili, nu vom lua parte la program’, a răspuns Lagarde, întrebată fiind dacă FMI se va alătura programului de asistenţă financiară al Greciei în cazul în care datoria ţării nu va fi restructurată.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...