Legea RCA: Comisiile din Camera Deputaţilor au primit 327 de amendamente

Comisiile de Buget-Finanţe, Transporturi, Industrii şi Juridică din Camera Deputaţilor au primit 327 de amendamente la Legea RCA, urmând ca în perioada următoare acestea să fie adoptate de parlamentari pentru a fi susţinute în cadrul dezbaterilor, a declarat, pentru AGERPRES, Leonadro Badea, preşedintele Comisiei Buget Finanţe din Camera Deputaţilor.
Economica.net - J, 04 mai 2017, 08:16
Legea RCA: Comisiile din Camera Deputaţilor au primit 327 de amendamente

Citeşte şi Noi solicitări la legea RCA: Altfel de tarife de referinţă, fără contracte pe o lună şi condiţii pentru închirieri de maşini

‘Avem 327 de amendamente depuse de asigurători, transportatori, societatea civilă. Aceste 327 de amendamente nu sunt asumate de către niciun deputat până acum. Materialul a fost dat la studiu. Luni o să am o întâlnire cu preşedinţii şi birourile Comisiilor (Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru transporturi şi infrastructură şi Comisia juridica ) n.r. pentru a vedea dacă cineva îşi asumă amendamente şi să le trecem într-o formă care poate fi discutată’, a spus Leonardo Badea.

Potrivit acestuia, la şedinţă ar urma să fie stabilită o Comisie reunită în cadrul căreia ar urma să fie analizată legea. Comisia reunită va elabora un raport care va fi înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi, ulterior, Plenului.

Piaţa asigurărilor din România a fost dominată, în 2016, de criza asigurărilor auto obligatorii, declanşată de transportatori din cauza creşterii exponenţiale a tarifelor, criză care a dus la emiterea unei Ordonanţe de Guvern care prevede plafonarea preţurilor RCA pe o perioadă de şase luni. Noile tarife au intrat în vigoare începând cu data de 18 noiembrie 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, a afirmat duminică......
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care ...
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, ...
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un ...