Mitroi, PwC România: România va declanşa sistemul privind schimbul de informaţii financiare în septembrie 2017

Sistemul privind schimbul de informaţii financiare va fi declanşat în România începând din septembrie 2017, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România.
Economica.net - mar, 09 mai 2017, 07:54
Mitroi, PwC România: România va declanşa sistemul privind schimbul de informaţii financiare în septembrie 2017

‘Încurajăm comunicarea între noi, consultanţii, reprezentanţii dumneavoastră, şi autorităţile fiscale. Conformarea voluntară este un proiect de suflet şi cred în acest lucru. În România se va declanşa sistemul privind schimbul de informaţii financiare începând cu septembrie 2017. Astfel, se vor schimba informaţii pentru conturile companiilor cu peste 250 de milioane de dolari şi pentru conturile persoanelor fizice cu peste un milion de dolari. Tot în ceea ce priveşte conformarea voluntară, la nivelul Uniunii Europene, numai trei ţări nu au astfel de programe. În rest, toate celelalte state au implementat acest sistem’, a spus Mitroi.

În România, Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) desfăşoară activităţi de control cu echipe dedicate şi specializate în verificarea fiscală, din care fac parte 120 de persoane.

Potrivit datelor PwC România, în 2011 a fost dispusă verificarea a 11 persoane fizice cu venituri/averi mari, control extins ulterior, în 2015, la persoane cu risc fiscal ridicat, grupul ţintă fiind de 5.400 de persoane, din care 313 selectate.

Anul 2017 este ultimul an de conformare voluntară, întrucât intră în vigoare schimbul automat de informaţii financiare, care poate determina reflectarea unor surse impozabile nedeclarate.

În anul 2015, Uniunea Europeană (UE) semnează acordul privind schimbul automat de informaţii financiare cu Elveţia, Liechtenstein, San Marino. Astfel, 96 de jurisdicţii s-au angajat la schimbul automat de informaţii, printre care se află: Bermuda, Insula Cayman, Guerneey, Jersey, Gibraltar, Seychelles, Bahamas, Belize, Hong Kong, EUA, Singapore, Elveţia, San Marino etc.

România a semnat, până în prezent, tratate privind schimbul de informaţii financiare cu circa 74 de state.

Guvernul de la Bucureşti a aprobat, în luna februarie a anului trecut, un proiect de lege pentru ratificarea Acordului Multianual al Autorităţilor Competente pentru Schimb Automat de Informaţii privind Conturi Financiare. Acordul permite României să facă schimb de informaţii în scopul identificării persoanelor fizice sau juridice care eludează Fiscul prin transferul banilor în conturi în străinătate.

Schimbul va cuprinde, printre altele, informaţii pentru identificarea persoanei – nume, adresă, cod identificare fiscală, informaţii referitoare la numărul contului, despre numele şi numărul de identificare al instituţiei financiare care face raportarea, informaţii despre soldul sau valoarea contului, iar în cazul unui cont de custode, informaţii referitoare la suma brută a dobânzii, dividendelor sau a altor venituri pentru activele existente în cont sau suma brută a încasărilor din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu, despre decizia din procesul Pfizer vs România: Când cumperi vaccinuri pentru o populaţie de 3-4 ori mai mare decât populaţia României, s-ar putea ca cineva să răspundă
Grindeanu, despre decizia din procesul Pfizer vs România: Când cumperi vaccinuri pentru o populaţie de 3-4 ori mai mare ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii iau în calcul depunerea unei plângeri penale împotriva decidenţilor care, în perioada pandemiei de COVID-19, au cumpărat......
Grindeanu, la întâlnirea regională PSD din București-Ilfov: Cam toată lumea care a luat cuvântul a cerut să trecem în opoziţie. Avem și noi bolojenistul nostru, Toma de la Buzău
Grindeanu, la întâlnirea regională PSD din București-Ilfov: Cam toată lumea care a luat cuvântul a cerut să trecem ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că majoritatea celor care au luat cuvântul la întâlnirea regională ...
Raed Arafat: Infirm categoric existența unor angajări fictive la DSU
Raed Arafat: Infirm categoric existența unor angajări fictive la DSU
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, respinge "categoric" informaţiile apărute în mass-media ...
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil
Relevanța BYD este cu atât mai mare cu cât portofoliul său nu include niciun model termic cu combustibil convențional, ...