Noi surse de finanţare. România a devenit membră a Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură

România s-a alăturat, alături de alte şase state, membrilor Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură. înfiinţată de China, aceasta este un competitor al Băncii Mondiale. 
Economica.net - S, 13 mai 2017, 11:52
Noi surse de finanţare. România a devenit membră a Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură

Consiliul guvernatorilor Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură (AIIB) a aprobat, sâmbătă, cererile pentru ca şapte noi state, inclusiv România, să se alăture acestei instituţii înfiinţate de China, astfel că numărul total al membrilor AIIB a ajuns la 77, transmite Reuters citată de Agerpres.

Cele şapte ţări ale căror candidaturi au fost aprobate sunt: România, Bahrein, Bolivia, Chile, Cipru, Grecia şi Samoa.

„Extinderea zonelor din care provin statele ale AIIB către Africa, Europa, America de Sud şi Asia arată nivelul angajamentului global al misiunii băncii şi ilustrează progresele înregistrate din momentul în care 20 de state au semnat memorandumul iniţial de înfiinţare a AIIB, cu mai puţin de trei ani în urmă”, a declarat preşedintele AIIB, Jin Liqun.

Cu un capital autorizat de 100 de miliarde de dolari, Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB) intenţionează să stimuleze investiţiile în infrastructurile de transport, energie şi telecomunicaţii din Asia.

AIIB este văzută drept un rival pentru Banca Mondială şi Banca Asiatică de Dezvoltare (ADB), instituţii financiare dominate de către statele occidentale

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.