Consilier Ministerul Educaţiei: Manualul digital trebuie să permită şi colectarea de feedback din partea elevului

Manualele digitale trebuie să permită şi colectarea de feedback din partea elevului, dar şi urmărirea parcursului copilului, a declarat luni consilierul IT al ministrului Educaţiei Daniel Bojte.
Economica.net - lun, 15 mai 2017, 14:58
Consilier Ministerul Educaţiei: Manualul digital trebuie să permită şi colectarea de feedback din partea elevului

‘Am făcut nişte paşi frumoşi prin introducerea manualelor digitale, avem nişte manuale digitale frumoase. Cred că manualul digital trebuie să fie mai mult decât atât, trebuie să ne permită şi colectarea de feedback din partea elevului, nu doar să transmită informaţia, să poată să permită urmărirea parcursului elevului şi, bineînţeles, profesorul trebuie să mai beneficieze şi de resurse educaţionale de calitate pe care să le poată folosi la clasă sub forma auxiliarelor, într-un mod liber’, a afirmat consilierul, în cadrul conferinţei ‘Educaţie Deschisă România’.

Potrivit acestuia, ar trebui creată o platformă unde profesorul să găsească resurse de calitate, pe care să le poată folosi.

‘Văd o platformă deschisă, unde un profesor poate să acceseze conţinut deja existent, să o folosească în clasă în forma în care şi-o doreşte. (…) Este o bibliotecă pentru educaţie (biblioteca virtuală). Este o zonă unde oricine este interesat să acceseze resurse pe care să le poată folosi în educaţie poate să o facă. Şi românii din afara graniţelor vor putea accesa aceste resurse’, a mai spus Bojte.

El a reamintit că toate unităţile de învăţământ din România au internet, însă în puncte fixe şi nu wireless.

‘Avem aproximativ 7.000 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi aproximativ 12.000 de unităţi fără personalitate juridică – unităţi de învăţământ arondate. În acest moment, internet există în toate unităţile de învăţământ în puncte administrative sau în puncte fixe. Ceea ce este necesar este să ajungem cu internetul în sala de clasă, nu doar într-un punct fix. Există un administrator de schemă de granturi unde şcolile să poată să scrie proiect şi să acceseze fonduri pentru wireless campus. Noi creăm mijloacele necesare realizării de wireless campusuri în şcoli. Şcolile vin şi spun că au nevoie de acest lucru şi se finanţează acest lucru’, a explicat acesta.

Potrivit acestuia, vor exista şi programe pentru dezvoltarea resurselor umane.

Te-ar mai putea interesa și
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează să fie desfășurate efectiv. Indiferent dacă activitatea PFA-ului se......
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...