Polonezii de la PGNiG vor ca UE să amendeze Gazprom

Compania naţională de petrol şi gaze din Polonia, PGNiG, a cerut Comisiei Europene să adopte o poziţie mai dură în investigaţia sa privind practicile Gazprom, apreciind că grupul rus ar fi trebuit să plătească o amendă şi să fie obligat să vândă o parte din active, informează Reuters.
Economica.net - J, 18 mai 2017, 16:49
Polonezii de la PGNiG vor ca UE să amendeze Gazprom

În luna martie a acestui an, Comisia Europeană s-a declarat satisfăcută de angajamentele prezentate de grupul rus Gazprom faţă de preocupările Executivului comunitar în materie de concurenţă în ceea ce priveşte pieţele de gaze din opt state membre din Europa Centrală şi de Est şi a invitat toate părţile interesate să îşi prezinte observaţiile cu privire la aceste angajamente.

‘Comisia Europeană ar trebui să sancţioneze financiar Gazprom şi să creeze condiţii competitive pe piaţa gazelor’ a anunţat joi PGNiG, prezentând o serie de detalii din observaţiile sale pe care trebuie să le trimită Comisiei Europene până vineri.

Într-o conferinţă de presă, directorul de la PGNiG, Piotr Wozniak a apreciat că Gazprom a încălcat legislaţia anti-monopol de exemplu prin stabilirea unor preţuri diferite la gaze unor clienţi diferiţi, impunând preţuri mai mari pentru unii clienţi şi legând livrările sale de gaze de controlul asupra infrastructurii de gaze. ‘Am calculat fiecare cent pe care l-am plătit în plus pentru gaze naturale’ a spus Wozniak, care a refuzat însă să ofere detalii cu privire la amenda pe care grupul polonez ar dori să fie impusă Gazprom.

De asemenea, PGNiG ar dori ca executivul comunitar să ia măsuri pentru a împiedica Gazprom să facă abuz de poziţie dominantă în viitor. În acest sens, Gazprom ar fi obligat să vândă pachetele majoritare de acţiunile la companiile care deţin infrastructuri vitale în domeniul gazelor naturale din UE, incluzând aici gazoductul Yamal-Europe, conducta Opal şi facilităţile de stocare a gazelor de la Katharina (Germania).

Wozniak a precizat că PGNiG a fost ultimul participant de pe piaţa gazelor care a oferit feedback către UE în legătură cu investigaţia sa cu privire la Gazprom. ‘Aproape toată lumea s-a concentrat pe piaţa sa internă, dar există un oarecare acord cu privire la vânzarea de infrastructură’ a spus Wozniak.

După ce va examina toate observaţiile primite, Comisia va decide, prin emiterea unei opinii definitive, dacă angajamentele oferite de Gazprom reprezintă un răspuns satisfăcător la preocupările sale în materie de concurenţă. În cazul în care Gazprom nu va respecta angajamentele, Comisia poate aplica o amendă de până la 10% din cifra de afaceri mondială a companiei, care, în 2015, s-a ridicat la 82,9 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
Autorităţile chineze au anunţat marţi că panourile fotovoltaice sunt acum principala sursă de energie a ţării, depăşind cărbunele, o etapă cheie pentru boom-ul energiei verzi în China,......
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că speră ca pe partea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe ...
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din ...
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și unul dintre cei mai ...