UE vrea ca negocierile pentru Brexit să înceapă oficial pe 19 iunie

Şeful echipei de negociere a UE, Michel Barnier, vrea ca negocierile pentru Brexit să înceapă pe 19 iunie, la 11 zile după alegerile legislative din Regatul Unit, relatează The Guardian, preluat de News.ro.
Economica.net - vin, 19 mai 2017, 16:16
UE vrea ca negocierile pentru Brexit să înceapă oficial pe 19 iunie

Oficialul ar fi discutat această propunere cu lideri ai instituţiilor europene de la Bruxelles, săptămâna trecută, scrie News.ro.

Oficialii UE nu au discutat, însă, aspectele logistice cu Marea Britanie, din cauza disputei în curs cu Guvernul Theresei May, care a blocat o revizuire programată a bugetului Uniunii.

Bruxelles-ul a anulat planurile pentru „discuţii pre-negocieri”, în cursul cărora ar fi urmat să fie discutate cum vor avea loc negocierile, după ce Londra şi-a exercitat dreptul de veto asupra rectificării bugetului UE, pentru a acorda prioritate unor domenii precum criza migraţiei.

Guvernul britanic a explicat că, după ce a convocat alegeri generale, nu mai poate lua decizii-cheie.

Blocul comunitar vrea ca negocierile să se împartă în cicluri de câte patru săptămâni, fiecare concentrându-se pe câte un dosar: în prima săptămână ar urma să aibă loc pregătirea politică, urmată de o săptămână în care ar urma să fie dezvăluite documente.

În a treia săptămână, Barnier şi ministrul britanic pentru Brexit desemnat după alegeri se vor întâlni, la Bruxelles şi la Londra. Prima discuţie ar putea avea loc în clădirea Europa, nou deschisă, unde se desfăşoară summiturile UE.

În ultima săptămână a fiecărui ciclu, Barnier va informa cei 27 de membri UE şi Parlamentul European despre rezultatul negocierilor.

Priorităţile vor fi drepturile cetăţenilor, factura Brexit şi graniţa cu Irlanda, iar Barnier speră la acorduri în acest sens până la sfârşitul anului.

Liderii UE vor decide apoi, prin consens, dacă au fost făcute suficiente progrese în acest domeniu pentru a-i permite lui Barnier ca în perioada decembrie 2017 – primăvara anului 2018 să negocieze amploarea unui eventual acord comercial cu Marea Britanie.

De asemenea, el ar urma să discute aranjamentele de tranziţie ce se vor aplica din momentul Brexit până la semnarea unui tratat UE-Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...