Sindicatele din administraţia publică anunţă grevă şi proteste la Palatul Parlamentului, miercuri, nemulţumite de proiectul Legii salarizării

Sindicatele din administraţia publică anunţă grevă şi proteste în Capitală, în faţa Palatului Parlamentului, pentru miercuri, când va fi dezbătut proiectul Legii salarizării în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, angajaţii din administraţie fiind nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării unitare şi de lipsa unei grile de salarizare.
Economica.net - lun, 22 mai 2017, 12:45
Sindicatele din administraţia publică anunţă grevă şi proteste la Palatul Parlamentului, miercuri, nemulţumite de proiectul Legii salarizării

Anunţul a fost făcut luni într-o conferinţă de presă cu tema „Declanşarea acţiunilor de protest în administraţia publică locală”, la care au participat Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Federaţia Sindicatelor din Administraţie Publică Locală „Sed Lex”, Pro Lex, FNSA, Forţa Legii şi Proadministraţia.

Potrivit acestora, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării şi de lipsa unei grile de salarizare pentru personalul angajat în Administraţia Publică Locală, astfel că în cursul zilei de miercuri angajaţii vor intra în grevă, oprind activitatea în sistemul administraţiei publice locale.

Ulterior, aceştia vor organiza un miting în faţa Camerei Deputaţilor, unde va fi dezbătut proiectul Legii salarizării în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Senatorii din Comisia de muncă au adoptat, joi seară, raportul asupra proiectului privind legea salarizării, după trei zile de dezbateri şi mai bine de 25 de ore petrecute în şedinţă.

Faţă de forma depusă de PSD în Parlament, raportul Comisiei conţine unele modificări, în principal privind creşteri salariale pentru aleşii locali, angajaţii din Gărzile de mediu, din ANI, ANAF şi din Educaţie.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că Legea salarizării a fost introdusă pe ordinea de zi, precizând ca s-a decis programul în plen al senatorilor să fie prelungit până la finalizarea dezbaterilor şi până la votul final.

După votul din Senat, proiectul va ajunge şi în Camera Deputaţilor, pentru votul final. Camera este forul decizional pe acest proiect. Guvernul doreşte intrarea în vigoare a proiectului la 1 iulie.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, miercuri, cu MOL România Petroleum Products, contractul pentru concesionarea......
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...