Voinea, BNR: 11% dintre companiile nefinanciare active aveau un credit bancar, la sfâşitului anului 2016

Un procent de 11,2% din companiile nefinanciare active au un credit bancar, conform datelor de la finalul anului 2016, a declarat miercuri Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), într-o conferinţă organizată de Coface.
Economica.net - mie, 24 mai 2017, 09:07
Voinea, BNR: 11% dintre companiile nefinanciare active aveau un credit bancar, la sfâşitului anului 2016

‘Dintr-un total de 608.246, ca să fim precişi, companii nefinanciare active, adică cele care au depus bilanţurile la Ministerul Finanţelor Publice, un număr de 68.088 au un credit bancar la sfârşitul anului 2016, respectiv 11,2%, din care 8% doar de la bănci şi 3,2% atât de la bănci cât şi de la IFN-uri. Valoarea mediană a creditelor bancare din stoc acordate firmelor este de 78.300 lei, o valoare redusă care nu ne duce cu gândul la finanţarea unor mari proiecte investiţionale. În primul rând, fiecare are o problemă de bancabilitate, care provine din capitalizarea scăzută. Capitalul social de pornire este încă de 200 de lei, iar un număr de 268.670 de firme au capital negativ. Ceea ce înseamnă că datoriile au epuizat capitalul. Aceste firme ar trebui, în mod normal, să se capitalizeze sau să iasă de pe piaţă. Din păcate, Legea 31/1990 nu prevede sancţiuni, iar situaţia firmelor care înregistrează an de an pierderi şi subzistă din împrumuri de la acţionari trebuie să facă obiectul unei analize a tuturor factorilor implicaţi’, a spus Voinea.

Potrivit acestuia, diferenţa dintre îndatorarea totală şi creditarea totală ascunde şi concurenţa pentru băncile locale din afara sectorului bancar autohton, anume, băncile nerezidente, IFN-urile, cumpărătorii de pachete de credite neperformante, care se transformă practic în intermediar financiar, şi, într-o fază incipentă, creditul online, inovaţiile tehnologice financiare.

‘Analiza structurii pasivului firmelor româneşti relevă faptul că acestea se finanţează preponderent prin datorii, 68% din totalul bilanţier, conform datelor de la finalul anului 2015, sunt deci slab capitalizate. Dintre acestea, cele mai importante sunt datoriile faţă de partenerii comerciali, în procent de 19% din pasiv şi cele faţă de entităţile afiliate şi acţionari, 13%. De altfel, în ultimii 20 de ani s-a observat o modificare semnificativă a structurii pasivului prin creşterea ponderii datoriei în totalul resurselor companiilor în detrimentul capitalurilor. Ponderea datoriilor în total pasiv s-a majorat de peste 3 ori de la 20% în 1994 la 68% în prezent. Mai mult, începând cu anii 2000 s-a înregistrat şi o reducere a calităţii capitalului deţinut de firme’, a mai arătat oficialul BNR.

Potrivit sursei citate, îndatorarea totală a companiilor nefinanciare şi a populaţiei reprezintă 42% din PIB, din care 26% din PIB este îndatorarea totală a companiilor nefinanciare.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...