China a conectat la reţea cea mai mare centrală fotovoltaică plutitoare din lume

China a anunţat că a finalizat construcţia şi conectarea la reţea a celei mai mari centrale fotovoltaice plutitoare din lume, informează portalul digitaltrends.com.
Economica.net - J, 25 mai 2017, 06:27
China a conectat la reţea cea mai mare centrală fotovoltaică plutitoare din lume

Amplasată în apropiere de oraşul Huainan, provincia Anhui, centrala care o capacitate de 40 de Megawaţi şi a fost construită de producătorul chinez de echipamente fotovoltaice Sungrow Power Supply Co. În mod ironic, centrala fotovoltaică plutitoare este amplasată într-o fostă regiune carboniferă, unde inundaţiile au creat un lac cu o adâncime a apelor cuprinsă între 4 şi 10 metri.

Centralele fotovoltaice plutitoare devin din ce în ce mai populare la nivel mondial datorită designului lor unic care le oferă numeroase avantaje. Echipamentele plutitoare eliberează teren în zonele mai populate şi reduc evaporarea apei. În plus, aerul mai rece de la suprafaţa apei ajută la reducerea riscului de atrofie a performanţelor celulelor solare, care apare ca urmare a expunerii pe termen lung la temperaturi ridicate.

Acesta este doar unul dintr-o multitudine de proiecte de energie fotovoltaică din China. În 2016, China a inaugurat o centrală fotovoltaică plutitoare cu o capacitate de 20 de Megawaţi tot în provincia Anhui. De asemenea, China se laudă că deţine cel mai mare parc fotovoltaic terestru din lume, Longyangxia Dam Solar Park, care se întinde pe o suprafaţă de 10 mile pătrate (aproape 26 de kilometri pătraţi) în provincia Qinghai.

Tranziţia la energia solară se datorează în mare parte scăderii costului tehnologiei dar şi ambiţiei Chinei de a deveni o superputere în sectorul energiilor regenerabile. În primele trei luni ale acestui an capacitatea de producţie de energie fotovoltaică din China a crescut cu 80% până la 21,4 miliarde kilowaţi oră.

Te-ar mai putea interesa și
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 pe website-ul www.economica.net, intitulat „Îmbuteliatorul apei......
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...