Compania de Autostrăzi îşi ia drone ca să supravegheze inopinat constructorii

Directorul general al Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, a declarat joi că vor fi achiziţionate două drone pentru a monitoriza inopinat şantierele de infrastructură la nivel naţional, iar ulterior filmările vor fi postate pe site-ul companiei de stat.
Economica.net - J, 25 mai 2017, 12:13
Compania de Autostrăzi îşi ia drone ca să supravegheze inopinat constructorii

„Ne-au preocupat toate proiectele de infrastructură. Am dat drumul la proiecte de 3,6 miliarde lei, vorbim de cele cu impact. Mai sunt şi alte proiecte mai mici. (…) Drona este un element de supracontrol pe care intenţionăm să îl facem. Am demarat procedura, am instructat CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică, n.r.), pentru că acolo este centrul nostru de studii tehnice rutiere, să achiziţioneze un astfel de echipament, care să ajute cumva şi care să completeze dotarea CESTRIN, să facem aceste verificări”, a declarat joi Ştefan Ioniţă, la sediul Ministerului Transporturilor, unde s-a aflat în vizită de lucru premierul Sorin Grindeanu şi ministrul de resort, Răzvan Cuc.

Potrivit lui Ioniţă, CESTRIN deja face verificări inopinate.

„Prelevăm probe, avem rapoarte, avem analize de laborator care deja au fost certificate. Am transmis la antreprenor măsurile de remediere. Am găsit lucruri care nu corespundeau din punct de vedere tehnic. Antreprenorii sunt surprinşi de acest mod de lucru, nu a mai fost făcut în trecut, chiar şi colegii mei din CNAIR”, spune Ioniţă.

Într-o primă fază vor fi două drone, în luna iunie va fi finalizată procedura de achiziţie.

„Încerc să implementez o nouă mentalitate”, afirmă el.

Angajaţii CNAIR vor face astfel filmări inopinate, care vor fi ulterior postate pe site-ul companiei. În prezent, sunt mai multe ONG-uri care transmit CNAIR poze cu stadiul lucrărilor pe şantiere.

„Ne uităm şi la termene, dar şi la calitatea lucrărilor, pentru că aceşti domni care vin şi construiesc în România au venit şi au licitat pe nişte caiete de sarcini şi pe nişte condiţii. Dacă nu le respectă, bineînţeles că vor suporta aceleaşi condiţii ca şi în cazul nerespectării termenelor”, a spus, la rândul său, ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul spune că va face în continuare vizite inopinate pe teren, pe care le consideră „cele mai eficiente vizite”. Şeful de la Transporturi s-a declarat mulţumit de echipa pe care şi-a făcut-o directorul general al CNAIR, însă nu este mulţumit de ritmul de lucru al contractorilor.

„Mobilizarea pe care am găsit-o pe şantiere a fost una precară. Am chemat alături de companie constructorii şi le-am trasat si eu la rândul meu un mesaj foarte clar: ori intră într-un ritm de mobilizare pentru a finaliza loturile în termenele pe care şi le-au asumat, ori, dacă nu, vom aplica clauzele contractuale şi vor avea penalităţi şi vom merge chiar şi până la rezilierea contractelor”, a spus ministrul Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând trei persoane, transmite AFP, relatează Agerpres....
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...