Guvernul a aprobat, prin memorandum, iniţierea demersurilor pentru elaborarea Legii internshipului

Guvernul a aprobat, printr-un memorandum, iniţierea demersurilor pentru elaborarea Legii internshipului, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu.
Economica.net - J, 25 mai 2017, 18:30
Guvernul a aprobat, prin memorandum, iniţierea demersurilor pentru elaborarea Legii internshipului

‘Tot astăzi, Guvernul a aprobat un memorandum prin care, practic, se dă startul demersurilor pentru elaborarea Legii internshipului. Este o lege cerută şi de mediul de afaceri, dar şi de tinerii care îşi doresc să aibă o astfel de experienţă, adică să vadă ce înseamnă un loc de muncă sau altul, ce cere un angajator sau altul în mod direct’, a declarat Alina Petrescu, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei de Guvern.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că, în principal, se are în vedere ‘eliminarea posibilelor confuzii între raportul de muncă propriu-zis şi acest raport de tip internship’. ‘E vorba, în speţă, de iniţierea unor consultări, astfel se va întâmpla prin adoptarea memorandumului de astăzi. Guvernul va iniţia consultări cu instituţiile publice şi private, cu instituţii de învăţământ, cu ONG-uri, pentru elaborarea acestui proiect de lege ‘, a declarat Petrescu.

Referitor la programul de internship guvernamental, ediţia din 2017, ea a precizat că în prezent se află în faza de selecţie a candidaţilor.

‘Au fost înregistrate 1.670 de candidaturi eligibile pentru cele 100 de locuri disponibile în cadrul a 52 de instituţii care participă la acest program de internship. Tinerii care vor fi selectaţi în urma acestui proces vor începe, n-aş spune lucrul, ci vor începe acest stagiat în cursul lunii iulie în cadrul instituţiilor care oferă astfel de programe’, a mai precizat Petrescu.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...