Ritmul de creştere al economiei Marii Britanii în T1 a fost mai slab decât s-a estimat iniţial

Economia britanică a înregistrat a încetinit peste estimări în primul trimestru din 2017, deoarece majorarea inflaţiei în urma votului în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană a afectat cheltuielile de consum, iar deprecierea lirei sterline nu a reuşit să stimuleze exporturile, transmit Bloomberg, BBC şi Reuters.
Economica.net - J, 25 mai 2017, 19:58
Ritmul de creştere al economiei Marii Britanii în T1 a fost mai slab decât s-a estimat iniţial

PIB-ul Marii Britanii a înregistrat o creştere de 0,2% în primele trei luni din 2017, cel mai lent ritm din ultimele 12 luni, a anunţat joi Oficiul Naţional de Statistică (ONS), revizuind în scădere estimarea de luna trecută, care indica un avans de 0,3%. În trimestrul patru din 2016, economia Regatului Unit a crescut cu 0,7%. În 2015 şi 2016, Marea Britanie a avut unul din cele mai rapide ritmuri de creştere din rândul statelor G7 (principalele şapte state industrializate din lume).

Cheltuielile de consum, ajustate în funcţie de inflaţie, au crescut cu 0,3% în primul trimestru din 2017, cel mai redus ritm din trimestrul patru din 2014. Investiţiile au urcat cu 0,6% dar exporturile au scăzut cu 1,6%.

În ritm anual, economia britanică a crescut cu 2% în primul trimestru din 2016, faţă de un avans de 2,1% în precedenta estimare a ONS.

Rata inflaţiei în Marea Britanie a ajuns în aprilie la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, pe fondul deprecierii lirei sterline şi a majorării preţului ţiţeiului. Creşterea preţurilor de consum a accelerat la 2,7% luna trecută, faţă de 2,3% în martie, acesta fiind cel mai semnificativ avans începând din septembrie 2013, a anunţat ONS.

Serviciile, care reprezintă aproape 80% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat un avans de 0,2% în perioada ianuarie-martie 2017, în scădere faţă de estimarea anterioară a ONS, de 0,3%, şi faţă de creşterea de 0,8% înregistrată în trimestrul patru din 2016.

Încetinirea cheltuielilor de consum şi a serviciilor riscă să afecteze evoluţia economiei. Măsurile de austeritate adoptate de Guvern continuă şi firmele ar putea decide să-şi reducă investiţiile din cauza temerilor privind un ”hard Brexit”, care va impune ţării un acces restricţionat la piaţa unică europeană.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creştere cu 0,12% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea......
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...