Ministrul Transporturilor, la Agigea: Nu vom mai avea probleme legate de închiderea podului

Prezent vineri, la Agigea, pentru a observa gradul de finalizare a lucrărilor de consolidare a Podului rutier de la Agigea, de pe DN39, după redeschiderea circulaţiei rutiere fără restricţii, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat că partea cea mai grea a lucrărilor a fost finalizată, punctând că nu vor mai fi probleme legate de închiderea podului.
Economica.net - vin, 26 mai 2017, 13:04

„Partea cea mai grea din lucrare a fost finalizată. Îmi cer scuze participanţilor la trafic care au fost privaţi timp de două săptămâni de podul de la Agigea, care a fost închis traficului rutier. Pe de altă parte, vreau să subliniez că termenul pe care şi l-a asumat compania a fost respectat şi podul a fost redeschis circulaţiei. Nu vom mai avea probleme legate de închiderea podului. Acest proiect a fost demarat în 2011 şi, după cum vedeţi, a durat şase ani, să ajungem în acest stadiu. Mi se pare inadmisibil şi nu se va mai întâmpla aşa ceva la minister şi companie. Lucrurile trebuie să meargă foarte bine, să există o colaborare între companie, constructor şi autorităţile locale, pentru a putea preveni toate blocajele care pot apărea. Constructorii trebuie să înţeleagă că este de datoria lor să îşi respecte termenul asumat. De altfel, acest mesaj a fost transmis şi de primul ministru Grindeanu. Lucurile sunt simple: cine greşeşte plăteşte. De asemenea, este important să se respecte şi calitatea lucrărilor”, a declarat Cuc.

Podul rutier şi pietonal ce traversează Canalul Dunăre Marea Neagră la Agigea, pe DN 39, asigură legătura între partea de nord-est şi cea de sud-est a judeţului Constanţa, pe cordonul litoral.

Podul, a cărui construcţie a durat doi ani, a fost dat în folosinţă în anul 1983 şi are o lungimea de 269,5 m, lăţime de 14,8 m, iar circulaţia se desfăşoară pe patru benzi (două benzi pe sens). Podul este susţinut de hobane şi face parte dintr-un grup de patru poduri cu structuri speciale care asigură traversarea principalelor căi rutiere peste Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, în scădere marginală, cu 1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când......
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...