Ministrul Educaţiei cere inspectoratelor şcolare să facă o evaluarea a stării unităţilor de învăţământ după ce s-a prăbuşit tavanul Şcolii 141

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, trimite o notă inspectoratelor şcolare prin care le cere să evalueze rapid starea unităţilor de învăţământ, pentru a preveni situaţii similare celei de joi, când s-a prăbuşit tavanul Şcolii 141 din Sectorul 5 al Capitalei şi cere ca acolo unde sunt probleme copiii să fie mutaţi în alte unităţi.
Economica.net - vin, 26 mai 2017, 17:19
Ministrul Educaţiei cere inspectoratelor şcolare să facă o evaluarea a stării unităţilor de învăţământ după ce s-a prăbuşit tavanul Şcolii 141

„Ştim că sunt multe şcoli care nu au fost reabilitate de mult. Este datoria autorităţilor locale să se implice în reabilitarea clădirilor. Ne putem aştepta la orice. De aceea trebuie să luăm rapid măsuri de prevenţie”, a declarat, vineri seară, pentru News.ro, ministrul Educaţiei, precizând că cere tuturor inspectoratelor şcolare din ţară să facă o evaluare a stării în care se află şcolile din judeţele lor.

El spune că, în cazul în care vor fi identificate situaţii ce ar putea pune în pericol siguranţa elevilor, copiii trebuie mutaţi în alte unităţi de învăţământ sigure.

„Este obligatoriu ca acolo unde vor fi identificate situaţii care ar putea pune în pericol siguranţa elevilor să fie luate măsuri de urgenţă pentru mutarea copiilor în alte unităţii. Nu ne putem juca cu acest lucru. Pe copiii de la Şcoala 141 i-a salvat Săptămâna altfel, dar nu aşa se pune problema. Trebuie să fim foarte vigilenţi când vorbim de starea unităţilor în care îşi desfăşoară activitatea copiii noşrti, colegii noşti”, a mai spus ministrul educaţiei Pavel Năstase.

Tavanul din rigips de la ultimul etaj al Şcolii 141 din Rahova s-a prăbuşit, joi dimineaţa, pe holul de la etajul al doilea al clădirii, copiii nefiind la cursuri întrucât este „Săptămâna altfel”, aşa că nimeni nu a fost rănit. Elevii acestei şcoli vor fi mutaţi temporar, începând de luni şi până la sfârşitul semestrului, la Şcoala 127, a anunţat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...