Creditarea companiilor din zona euro, la cel mai ridicat nivel din 2009

Creditele bancare acordate companiile din zona euro au înregistrat în aprilie cea mai mare creştere de după criza financiară, în timp ce ritmul de creştere a masei monetare a încetinit, arată datele publicate luni de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.
Economica.net - lun, 29 mai 2017, 10:29
Creditarea companiilor din zona euro, la cel mai ridicat nivel din 2009

Creditarea către companii a crescut cu 2,4% în aprilie, după un avans de 2,3% luna precedentă, o evoluţie care sugerează că politica de relansare urmată de BCE începe să dea rezultate. este cel mai ridicat nivel de la mijlocul lui 2009.

În schimb, avansul creditelor către gospodăriile din zona euro s-a menţinut la 2,4% în aprilie, un nivel similar cu cel din martie, când s-a înregistrat cel mai ridicat nivel de la începutul lui 2009.

De asemenea, masa monetară M3, care măsoară cantitatea de bani în circulaţie în zona euro, şi care în trecut a fost deseori considerată drept un indicator al activităţii economice, a crescut cu 4,9% în aprilie, mai puţin faţă de avansul de 5,3% înregistrat în martie şi sub estimările analiştilor intervievaţi de Reuters care mizau pe o creştere de 5,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...