Kasperky Lab: Majoritatea utilizatorilor de internet distribuie informaţii personale în online. 61% dintre aceştia sunt tineri

Aproape două treimi (61%) dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani sunt mai tentaţi să arate altor persoane fotografii personale, în ipostaze delicate, cu ei înşişi, în timp ce majoritatea utilizatorilor de internet (93%) distribuie informaţii personale în mediul digital, arată rezultatele raportului Kaspersky Lab 'Datele mele valoroase: potenţiale pericole, despre obiceiurile oamenilor privind informaţiile pe care le fac publice', publicate luni.
Economica.net - lun, 29 mai 2017, 13:27
Kasperky Lab: Majoritatea utilizatorilor de internet distribuie informaţii personale în online. 61% dintre aceştia sunt tineri

Conform cercetării, 70% dintre cei care navighează pe internet publică fotografii sau filmuleţe cu copiii lor, iar 45% materiale video şi fotografii ‘delicate’ cu alţii.

Totodată, aproape jumătate dintre utilizatorii de Internet (44%) îşi fac publice datele, în timp ce un respondent din cinci (21%) recunoaşte că împărtăşeşte date private cu persoane pe care nu le cunoaşte bine sau chiar cu străini, limitându-şi capacitatea de a controla modul în care acele informaţii sunt folosite.

Astfel, susţin experţii în securitate cibernetică, utilizatorii se expun furtului de identitate sau riscului unui atac financiar, din cauza publicării unor date financiare şi despre plăţi (37%), a unor scan-uri după paşapoarte, permise de conducere şi alte documente personale (41%) sau a parolelor (30%).

Cercetarea Kaspersky Lab a arătat, de asemenea, că oamenii împărtăşesc nu doar date, ci şi dispozitive pe care îşi stochează datele, cu alte persoane. Mai exact, o persoană din 10 a spus unui necunoscut codul PIN de acces la dispozitivul folosit, iar una din cinci (22%) şi-a lăsat dispozitivul neblocat şi nesupravegheat, într-un grup. În plus, aproape un sfert (23%) dintre participanţi au dat dispozitivul altcuiva ca să-l folosească o anumită perioadă.

În plus, tinerii sunt mai tentaţi să arate altor persoane fotografii personale, în ipostaze delicate, cu ei înşişi: 61% dintre cei cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani recunosc că fac acest lucru, comparativ cu doar 38% dintre persoanele de peste 55 de ani.

Acest comportament este valabil şi pentru informaţiile financiare, respectiv pentru 42% dintre cei cu vârste între 16 – 24 de ani faţă de 27% dintre cei de peste 55 de ani, notează raportul de specialitate.

Te-ar mai putea interesa și
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit că Rusia are obligaţia de a se alătura unui armistiţiu privind......
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...