Afacerile din sectorul de software şi servicii IT au crescut cu 11,3% în 2016; industria va depăşi 4 miliarde de euro, în 2017 – raport

Cifra de afaceri a sectorului de software şi servicii IT din România a crescut, anul trecut, cu 11,3%, până la 3,6 miliarde de euro, comparativ cu datele din 2015, iar previziunile arată că, în 2017, va depăşi valoarea de 4 miliarde de euro, potrivit celei de-a 4-a ediţii a Raportului 'Software and IT Services in Romania', publicat marţi de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).
Economica.net - mar, 30 mai 2017, 13:41
Afacerile din sectorul de software şi servicii IT au crescut cu 11,3% în 2016; industria va depăşi 4 miliarde de euro, în 2017 - raport

Conform documentului, cifra de afaceri a sectorului, de 3,6 miliarde de euro, înregistrată în 2016 se datorează în primul rând exporturilor de software şi servicii, a căror valoare a crescut cu 18,7% faţă de anul precedent. În acelaşi timp, valoarea pieţei interne a înregistrat o scădere cu 5,7% în anul 2016 comparativ cu 2015, ‘în condiţiile în care ediţia anterioară a studiului anticipa o creştere de 4,6%’.

‘Prognoza de creştere medie anuală pentru următorii 3 ani se păstrează în continuare la aproximativ 15%, în staţionare faţă de estimarea comunicată în ediţia 2016 a studiului. Exportul de software şi servicii IT a ajuns, în 2016, la 2,6 miliarde de euro, cu aproape 19% mai mult faţă de 2015, reprezentând 74% din cifra de afaceri a sectorului. Estimările arată că ponderea exporturilor în totalul cifrei de afaceri a sectorului este în creştere şi va atinge 79% în 2020, în condiţiile curente ale pieţei’, se arată în Raportul ANIS.

În ceea ce priveşte piaţa internă, care reprezintă aproximativ 26% din veniturile totale ale sectorului, aceasta a înregistrat o scădere în comparaţie cu anul anterior, ajungând la 935 milioane de euro.

Per ansamblu, afacerile din sectorul de software şi servicii IT au crescut, în România, cu 11,3% în 2016, comparativ cu anul precedent, şi vor depăşi în 2017 pragul de 4 miliarde de euro, susţin reprezentanţii pieţei de profil.

Studiul ‘Software and IT Services in Romania 2017’ este un proiect ANIS, realizat de PAC – Pierre Audoin Consultants.

Te-ar mai putea interesa și
Record trist în România. Doar Bulgaria e sub noi la salariul pe oră. În ce domenii stăm tot mai rău
Record trist în România. Doar Bulgaria e sub noi la salariul pe oră. În ce domenii stăm tot mai rău
Chiar dacă în ultimii ani salariile pe ora de muncă din România au avut cea mai mare creștere anuală din UE, costul mediu brut al forței de muncă a ajuns doar la 12,9 euro, România......
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, va fi audiat pe 10 iunie de o comisie a Congresului american care anchetează ...
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru a alimenta Europa, zona României ar putea fi luată în calcul
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru ...
Un val de tranzacții și anunțuri recente sugerează că rezerve semnificative de gaze naturale se află în Platoul Ustyurt, ...
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite în bombardarea infrastructurii civile din Iran
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite ...
Portugalia afirmă că a autorizat 76 de aterizări ale unor avioane militare americane la baza aeriană Lajes din Insulele ...