Suprafaţa pădurilor din România a rămas, în 2016, aproape la acelaşi nivel cu cel din 2015. Creşterea a fost de 0,1%

Suprafaţa pădurilor din România s-a menţinut, în 2016, aproximativ la acelaşi nivel comparativ cu anul anterior, înregistrând o majorare de 0,1%, în timp ce volumul de masă lemnoasă recoltată s-a diminuat cu 5,2%, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.
Economica.net - mie, 31 mai 2017, 08:39
Suprafaţa pădurilor din România a rămas, în 2016, aproape la acelaşi nivel cu cel din 2015. Creşterea a fost de 0,1%

Astfel, la nivelul anului trecut, fondul forestier naţional se situa, la 31 decembrie 2016, la 6.558.957 hectare, din care 6.404.329 hectare reprezenta suprafaţa pădurilor. Creştere de 0,1% consemnată în cazul suprafeţei de păduri se datorează, în principal, unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor ne-împădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite (Legea nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul Silvic).

Suprafaţa pădurilor reprezintă 97,6% din fondul forestier naţional, iar suprafaţa regenerată a scăzut cu 1%, precizează datele INS.

Conform sursei citate, distribuţia fondului forestier pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare într-o proporţie însemnată a acestuia în regiunile de dezvoltare Centru (19,3% din totalul fondului forestier) şi Nord-Est (18,2%), urmate de regiunile de dezvoltare Vest (16,1%), Nord-Vest (15,2%), Sud-Vest-Oltenia (12,4%), Sud-Muntenia (10%), Sud-Est (8,4%) şi Bucureşti-Ilfov, cu o pondere nesemnificativă, de 0,4%.

Pe de altă parte, cel mai mare volum de masă lemnoasă s-a recoltat în regiunea de dezvoltare Nord-Est (27,3% din totalul volumului de masă lemnoasă recoltată), urmată de regiunea de dezvoltare Centru (23,2%) şi, într-o proporţie mai mică, de regiunile de dezvoltare Nord-Vest (12,1%), Vest (12,1%), Sud-Muntenia (9,9%), Sud-Vest Oltenia (7,8%), Sud-Est (7,2%) şi Bucureşti-Ilfov (0,4%).

Totodată, cele mai mari suprafeţe pe care s-au realizat, în 2016, lucrări de regenerare a pădurilor s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (23,1% din total), respectiv Centru (18,1%), Sud-Est (13,9%), Nord-Vest (13,3%), Vest (11,8%), Sud-Muntenia (10,3%), Sud-Vest Oltenia (9,2%) şi Bucureşti-Ilfov (0,3%).

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...