Pentru prima dată Bucureştiul are un city manager: Sorin Chiriţă, administratorul special al RADET

Sorin Chiriţă, administratorul special al RADET, a fost declarat admis, în urma interviului, pentru ocuparea postului de administrator public al Municipiului Bucureşti, potrivit unui anunţ postat pe site-ul PMB.
Economica.net - mie, 31 mai 2017, 10:38
Pentru prima dată Bucureştiul are un city manager: Sorin Chiriţă, administratorul special al RADET

Sorin Chiriţă a obţinut nota 95,66 la interviu. Contestaţiile se pot depune în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării (31 mai, ora 12,30).

Chiriţă a fost singurul candidat, dintre cei patru înscrişi, declarat admis, în urma probei scrise pentru funcţia de administrator public al Municipiului Bucureşti.

La proba scrisă, rezultatele au fost următoarele: Sorin Chiriţă (74,50), Bogdan Alexandru Suditu (31,83), Marian Pavel Popoacă (14,76), Constantin Drăgan (6,66).

Cine este Sorin Chiriţă

Potrivit unei prezentări postate pe site-ul personal (www.sorinchirita.ro), Sorin Chiriţă s-a născut în Constanţa, pe 20 mai 1978. El este licenţiat în ştiinţe economice, psihologie şi drept. Are un masterat în drept şi este absolvent de studii postuniversitare de specializare în management. De asemenea, este absolvent al unor cursuri de management al infrastructurilor critice, dezvoltare regională durabilă, evaluarea proprietăţilor imobiliare, achiziţii publice, managementul proiectelor, urbanism, evaluarea proiectelor, mediere şi psihopedagogie.

Printre funcţiile deţinute de acesta de-a lungul anilor se numără: economist şi director executiv al Centrului pentru Formare Profesională şi Dezvoltare Regională; director general al Institutului pentru Dezvoltarea Resurselor Umane; coordonator al Polului Naţional de Creştere Constanţa (ADR Sud-Est); coordonator dezvoltare urbană Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (ADR Sud-Est); preşedintele Consiliului de Administraţie Provizoriu al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti – RADET.

Din data de 11 octombrie 2016, a devenit administrator special al RADET, aflată în insolvenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...