(Anti)Pesedismul, singura ideologie din România

Aparent, în România există partide care acoperă întregul spectru ideologic dreapta-stânga. Numai că am zis bine: este doar o aparență. Mai mult, se simulează și existența unor intense dezbateri ideologice cu privire la cine ar trebui să decidă direcția economiei, statul (politicienii) sau piața (consumatorii și antreprenorii). Din păcate, doar se simulează.
Ionuţ Bălan - mar, 06 iun. 2017, 08:17

Adevărul e că în România există numai două tabere politice: PSD și anti-PSD. Iar lupta dintre ele nu are nimic ideologic. Este o luptă în care se decide cine controlează economia prin intermediul unui nucleu doctrinar unic: intervenționismul politic. Căruia i se creează aparențe mai social-democrate sau mai „liberale” în funcție de ținta subvențiilor acordate, „investitorii” sau „săracii”.

Cel mai bine se vede acest lucru atunci când ne dăm seama că dreapta se laudă cu măsuri de stânga, iar stânga – cu măsuri de dreapta. Ceea ce demonstrează că avem doar concurență politică, nu și economică, pentru că nici una dintre cele două tabere nu încurajează economia de piață liberă.

S-a ajuns ca PSD să se autobranduiască ca fiind partidul reducerii TVA, adică al relaxării fiscale. Asta în timp ce, de cealaltă parte, PNL a ajuns portavocea creșterii veniturilor statului și a ponderii acestora în PIB, deci a creșterii poverii fiscale, nu a statului minimal.

Mai avem și USR, care se vrea partid post-ideologic, și promovează doar două teme, anticorupția și competența. Cu alte cuvinte nu-și pune problema că jaful banului public și incompetența liderilor sunt efecte directe ale implicării prea mari a statului în economie și societate, ci vrea, în mod utopic, ca respectiva implicare să fie „cinstită” și „profesionistă”. Cu precizarea că, în prezent, se încearcă preluarea acestui partid pentru a se impune modelul de luptă anticorupţie văzut în vremea lui Băsescu, ceea ce e deosebit de dăunător.

Ca să conchid, toate partidele se ascund în spatele celor ce administrează sărăcia pentru a menţine echilibrele macroeconomice, fiindcă habar n-au să creeze bogăţie, să încurajeze oferta prin eliberarea pieței. Iar românilor li se creează impresia că sunt foarte liberi ca alegători când, de fapt, sunt extrem de contrânși în calitatea lor de consumatori. 

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...