Scandal la Primăria Capitalei: mai mulţi cetăţeni, inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile, au fost împiedicaţi să intre la şedinţa CGMB

Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost întreruptă, joi, în urma unui scandal izbucnit după ce poliţiştii locali au împiedicat accesul mai multor cetăţeni, inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile, care au vrut să intre la şedinţă. În urma scandalului, primarul general, Gabriela Firea, a părăsit şedinţa. La sediul Primăriei au sosit un echipaj de Poliţie, dar şi un echipaj SMURD, după ce trei poliţişti locali ar fi fost răniţi în busculadă, scrie News.ro.
Economica.net - J, 08 iun. 2017, 11:09
Scandal la Primăria Capitalei: mai mulţi cetăţeni, inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile, au fost împiedicaţi să intre la şedinţa CGMB

Scandalul a izbucnit după ce mai multor bucureşteni care au venit să participe la şedinţă le-a fost interzis accesul în sală, la un moment dat creându-se busculadă. Oamenii au fost ţinuţi la uşă peste o oră şi jumătate, timp în care au existat îmbrânceli cu poliţiştii locali şi cu angajaţi ai primăriei, scrie News.ro.

Şedinţa a fost întreruptă pentru aproximativ o jumătate de oră, iar primarul Capitelei, Gabriela Firea, a plecat din şedinţă.

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a spus că oamenii care au reuşit în cele din urmă să intre la şedinţă vor fi legitimaţi la ieşire.

„Persoanele neautorizate care au pătruns în primărie vor fi legitimate la ieşire, pentru că mai mulţi poliţişti locali au fost răniţi”, a spus Bădulescu.

Primarul general Gabriela Firea a părăsit sala de şedinţe a CGMB în timpul scandalului, ea având imediat o intervenţie telefonică la Antena 3, în care a spus că, în urma incidentelor, trei poliţişti locali au fost răniţi, drept pentru care vor fi făcute plângeri penale.

La această oră, la sediul Primăriei au sosit un echipaj SMURD, precum şi un echipaj de Poliţie.

Gabriela Firea a mai spus că pe unele dintre persoanele responsabile de incidentele de joi chiar ea le-a invitat la şedinţe, însă fie nu au venit, fie au avut un comportament nepotrivit.

Şedinţa a fost reluată după aproximativ jumătate de oră, fiind condusă de Orlando Culea.

„Regulamentul spune clar că cei care vor să participe la şedinţele CGMB trebuie să trimită o cerere la Consiliu cu cel mult 48 de ore înainte. Vreau să ştiu şi eu ce reclamaţii au”, a spus preşedintele de şedinţă, Orlando Culea.

În replică, o femeie i-a spus că au făcut cereri pentru a participa la şedinţa CGMB, dar nu li s-a răspuns. Femeia a fost evacuată imediat din sală de către poliţiştii locali, la solicitarea lui Orlando Culea. Odată cu ea, au părăsit şedinţa şi ceilalţi cetăţeni, iar scandalul a reînceput pe holurile Primăriei.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...