Comisia Europeană va rambursa facturi de 800 milioane euro, după acreditarea autorităţilor de management

Comisia Europeană va rambursa facturi de 800 milioane euro pentru România, după acreditarea autorităţilor de management, iar Autoritatea de Audit va finaliza raportul misiunii la începutul lunii iulie, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).
Economica.net - J, 08 iun. 2017, 15:44
Comisia Europeană va rambursa facturi de 800 milioane euro, după acreditarea autorităţilor de management

‘Facturile beneficiarilor de fonduri europene sunt achitate la zi, din resurse bugetare, urmând ca întreagă sumă să fie recuperată imediat ce Autorităţile de Management vor fi autorizate de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi (proces aflat în plină desfăşurare). Din facturile emise, de peste 800 de milioane de euro, pentru proiectele cu finanţare europeană, până în prezent au fost achitate beneficiarilor 400 de milioane de euro din surse bugetare. Din această perspectivă, nu există niciun blocaj în vederea derulării programelor cu finanţare europeană’, se arată în document.

De asemenea, ministerul precizează că aplicaţia MySMIS funcţionează în totalitate.

‘Cu privire la sistemele informatice MySMIS 2014 / SMIS 2014+, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), în calitate de dezvoltator al aplicaţiilor SMIS2014+ şi MySMIS2014, conform HG nr. 398/27.05.2015, precizează că toate componentele sistemelor informatice necesare acreditării autorităţilor de management sunt complete şi pe deplin funcţionale, în conformitate cu cerinţele beneficiarului (Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene – MDRAPFE), desprinse din Regulamentele Uniunii Europene. Funcţionarea acestui sistem, în totalitatea lui, a fost prezentată, cu ocazia diverselor întâlniri de lucru, atât reprezentanţilor Comisiei Europene – DG REGIO, cât şi specialiştilor Autorităţii de Audit’, informează sursa citată.

Aplicaţia facilitează schimbul electronic de informaţii între beneficiari şi autorităţile cu atribuţii în gestionarea fondurilor europene structurale şi de investiţii, acoperind funcţional cerinţele a şapte autorităţi de management ale programelor operaţionale, pe principiul simplificării şi uniformizării cerinţelor.

Ministerul precizează că termenul asumat iniţial de actualul Guvern pentru transmiterea documentaţiei în vederea acreditării autorităţilor de management pe fiecare program a fost respectat.

‘În cadrul procesului de acreditare, autorităţile de management şi Autoritatea de Audit comunică în permanenţă. Imediat după ce Autoritatea de Audit va face raportul misiunii, estimat a fi finalizat la începutul lunii iulie, se vor transmite Comisiei Europene documentele justificative pentru rambursarea celor peste 800 de milioane de euro facturate până în prezent’, mai spune MDRAPFE.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale unor companii indiene, anunţă guvernul
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale ...
Modele de inteligenţă artificială (IA) în faza de testare au pătruns nedetectate în sistemele operaţionale ale unor organizaţii indiene şi au 'citit' înregistrări confidenţiale, a......
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
One United Properties are un nou director financiar din decembrie. Cătălin Jalobă îl înlocuiește pe Cosmin Samoilă.
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
"Reformăm Inspecţia Muncii în 12 luni și facem din combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate o prioritate: ...
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală devine exclusiv electronică
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală ...
Serviciile publice vor fi reproiectate pe "evenimente de viaţă", livrate prin portalul unic al statului (Single Digital ...