Se schimbă legea privind contribuţia de cogenerare. Facturile de electricitate ale românilor vor fi încărcate cu sute de milioane de lei

Facturile la energie electrică ale consumatorilor finali vor fi încărcate cu restanţele la plata contribuţiei de cogenerare ale furnizorilor şi producătorilor de energie electrică, în cazul în care s-au epuizat toate metodele de recuperare a acestor datorii, potrivit unui proiect de ordin al ANRE. În momentul de faţă, aceste datorii se ridică la 219 milioane de lei, dintre care mai mult de jumătate provin de la firme în faliment sau insolvenţă.
Economica.net - D, 11 iun. 2017, 21:23
Se schimbă legea privind contribuţia de cogenerare. Facturile de electricitate ale românilor vor fi încărcate cu sute de milioane de lei

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a elaborat un proiect de ordin referitor la modalitatea de recuperare a restanţelor la plata contribuţiei pentru cogenerare, o taxă plătită în final prin factură de toţi consumatorii de energie electrică pentru a susţine producţia de energie electrică în centrale termice de cogenerare de înaltă eficienţă.

Iată prevederea de interes din noul proiect de ordin:

“(7) Contribuția de cogenerare rămasă neachitată de către furnizorii de energie electrică pentru consumatorii din România către administratorul schemei de sprijin, pentru care s-au întreprins toate demersurile legale, se va recupera prin includerea acesteia în contribuția pentru cogenerare.

(8) Supracompensarea și/sau bonusul necuvenit rămase neachitate de către producătorii de energie electrică și termică în cogenerare care accesează schema de sprijin către administratorul acesteia, pentru care s-au întreprins toate demersurile legale, se va recupera prin includerea acestora în contribuția pentru cogenerare.”

Contribuţia pentru cogenerare este de fapt un ajutor acordat de stat producătorilor de enerergie electrică şi termică ce produc energie în centrale considerate de înaltă eficienţă. Centralele se califică la acest sprijin în urma criteriilor stabilite de ANRE, şi primesc banii conform producţiei prognozate de energie electrică. Banii se colectează de furnizorii de energie electrică prin facturi, de la toţi consumatorii, şi sunt distribuiţi producătorilor, prin operatorul naţional al reţelei de transport, Transelectrica. Acum, cobtribuţia de cogenerare este de 0,013 lei kWh, fără TVA.

În cazul în care unele centrale de cogenerare produc, în final, mai puţin decât s-a estimat, se ajunge în situaţie de supracompensare, iar în acest caz trebuie să restituie ulterior o parte din sumele încasate, aferente producţiei de energie nerealizate.

Prezentul proiect de ordin al ANRE stipulează de fapt că, dacă se ajunge la datorii de la unii producători de energie aflaţi în situaţia de mai sus, sau de la unii furnizori, care iau banii de la consumatori dar nu îi virează mai departe, aceste datorii vor fi incluse din nou în facturile consumatorilor, dacă nu pot fi recuperate altfel.

Potrivit datelor Transelectrica, în momentul de faţă creanţele producătorilor şi furnizorilor aferente bonusului de cogenerare se ridică la 219 milioane de lei, datorii şi penalităţi. La modul teoretic, dacă nimic din această sumă nu se poate recupera de la datornici, furnizori sau producători, ea va fi inclusă din nou în facturile tuturor consumatorilor de energie electrică.

Din cele 219 milioane de lei, 86,5 milioane reprezintă datorii ale producătorilor şi furnizorilor care au ajuns în faliment, caz în care recuperarea este aproape imposibilă. Grosul sumei vine de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), care are de achitat 67,8 milioane de lei. Alte 43 de milioane de lei sunt creanţe ale firmelor care au ajuns în insolvenţă. Cele mai mari datorii aici sunt ale producătorului CET Govora (16,6 milioane de lei), urmate de cele ale furnizorilor Transenergo Com (5,9 milioane de lei) şi Petprod (4,4 milioane de lei). Alte 18,8 milioane sunt datorii de recuperat pe cale juridică, deci pentru care sunt deschise procese în instanţă, iar alte 71,5 milioane sunt de recuperat pe cale comercială. În cazul acestor ultime categorii, sunt cele mai mari şanse de recuperare a banilor.

Puteţi vedea situaţia creanţelor pentru contribuţia de cogenerare în documentul ataşat

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan şi Orban au anunţat fuziunea Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în prima parte a anului viitor
Bolojan şi Orban au anunţat fuziunea Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în prima parte a anului viitor
Preşedintele Partidului Naţional, Ilie Bolojan, şi preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, au anunţat miercuri demararea procedurilor de fuziune a Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în......
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Guvernul iranian a avertizat cu privire la agravarea deficitului intern de gaze în această iarnă, ca urmare a avarierii ...
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari ţărilor din Golf – raport Allianz
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari ţărilor din Golf – raport Allianz
Războiul dintre Iran şi Statele Unite a cauzat pagube de aproximativ 200 de miliarde de dolari (circa 180 de miliarde de ...
Cotroceniul nu este proprietatea președintelui ca libertatea presei să depindă de buna lui dispoziție
Cotroceniul nu este proprietatea președintelui ca libertatea presei să depindă de buna lui dispoziție
Există momente în care o funcție publică îți oferă autoritate. Felul în care alegi să o folosești spune mai multe ...