Principalii miniştri din actualul guvern Theresa May îşi păstrează portofoliile

Premierul conservator britanic Theresa May i-a confirmat vineri în funcţie în noul ei guvern pe ministrul de finanţe Philip Hammond, pe cel însărcinat cu negocierea Brexitului, David Davis, pe ministrul de interne Amber Rudd, cel al apărării, Michael Fallon, şi pe şeful diplomaţiei, Boris Johnson, a anunţat biroul de presă de la Downing Street, citat de agenţiile de presă.
Economica.net - vin, 09 iun. 2017, 17:26
Principalii miniştri din actualul guvern Theresa May îşi păstrează portofoliile

Confruntată cu opoziţia faţă de Brexit manifestată de laburişti şi liberal-democraţi, Theresa May a convocat alegerile anticipate în speranţa că partidul ei îşi va extinde majoritatea, pe care în legislativul acum dizolvat oricum nu putea conta în condiţiile în care inclusiv în propria ei tabără conservatoare unii parlamentari nu îi susţineau abordarea fermă faţă de Brexit.

Însă la scrutinul de joi conservatorii au obţinut numai 318 mandate în Camera Comunelor, faţă de 330 câte au avut anterior, pierzând astfel chiar şi majoritatea fragilă avută până acum. Dar conservatorii îşi pot asigura totuşi majoritatea cu ajutorul celor 10 mandate ale Partidului Democratic Unionist (DUP) din Irlanda de Nord, formaţiune de asemenea favorabilă Brexitului, nu însă unui ‘Brexit dur’.

Lidera formaţiunii DUP, Arlene Foster, a confirmat vineri începerea tratativelor cu Partidul Conservator în vederea formării unei majorităţi parlamentare.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de vineri. Acțiunile Electrica au înregistrat cea mai bună evoluție
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de vineri. Acțiunile Electrica au înregistrat ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 348,77 de milioane de lei (66,25 de milioane de......
Legendarul magnat american Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, locul său urmând să fie preluat de fiul său, Howard
Legendarul magnat american Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, locul său urmând ...
Warren Buffett a anunţat vineri că se retrage din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al Berkshire ...
Guvernul a aprobat o foaie de parcurs prin care MTI poate restabili echilibrul financiar la Metrorex. Conducerea societății va fi evaluată dacă va putea implementa un plan de redresare
Guvernul a aprobat o foaie de parcurs prin care MTI poate restabili echilibrul financiar la Metrorex. Conducerea societății ...
Guvernul a aprobat, vineri, o notă de informare privind situaţia economică a Metrorex, dar şi o foaie de parcurs prin ...
Viktor Orban anunță că a sosit momentul „rezistenţei naţionale” și le cere susținătorilor săi să ridice mănușa și să lupte
Viktor Orban anunță că a sosit momentul „rezistenţei naţionale” și le cere susținătorilor săi să ridice ...
A sosit momentul "rezistenţei naţionale" şi "este timpul să ridicăm mănuşa şi să luptăm", a declarat fostul premier ...