Embargoul aerian se aplică numai companiilor aeriene şi avioanelor din Qatar

Embargoul aerian impus Qatarului de la începutul crizei din Golful Persic se aplică numai companiilor aeriene şi avioanelor din Qatar sau înregistrate în această ţară, a anunţat marţi Autoritatea aviaţiei civile din Emiratele Arabe Unite într-un comunicat, scrie AFP.
Economica.net - mar, 13 iun. 2017, 20:54
Embargoul aerian se aplică numai companiilor aeriene şi avioanelor din Qatar

Arabia Saudită şi Bahrainul au dat publicităţii comunicate identice asupra embargoului aerian, intrat în vigoare când autorităţile de la Riad, Abu Dhabi şi Manama au întrerupt la 5 iunie relaţiile diplomatice cu Qatarul pe care îl acuză de sprijin acordat ‘terorismului’.

În baza embargoului aerian, ‘este interzis tuturor companiilor aeriene şi avioanelor înregistrate în Qatar să aterizeze pe aeroporturile ori să tranziteze spaţiul aerian’ al Emiratelor, regatului saudit şi Bahrainului, potrivit comunicatelor publicate de agenţiile naţionale de presă ale celor trei ţări.

Această măsură nu se aplică ‘companiilor aeriene şi avioanelor care nu sunt înregistrate în Qatar’ şi care ‘doresc să tranziteze spaţiul aerian’ al celor trei ţări vecine pentru zboruri spre sau în direcţia Qatarului, au subliniat comunicatele.

O excepţie este făcută, totuşi, pentru avioanele private şi zborurile charter spre sau dinspre Qatar care, cu 24 de ore înainte, trebuie să facă o cerere de tranzit prin spaţiul aerian al celor trei ţări, prezentând o listă cu numele şi naţionalitatea membrilor echipajului şi pasagerilor, precum şi natura încărcături la bord.

Autoritatea egipteană a aviaţiei civile a publicat marţi o clarificare similară, indicând într-un comunicat că embargoul impus de Cairo ‘nu se referă la companiile aeriene şi avioanele care nu sutn înregistrate în Egipt sau Qatar’.

Golful Persic se confruntă de la 5 iunie cu o gravă criză diplomatică după ce Riadul, Abu Dhabi şi Manama, dar şi Egiptul şi Yemenul, au întrerupt relaţiile diplomatice Qatarul pe care îl acuză că acordă ‘sprijin terorismului’ şi că s-a apropiat de Iran, putere regională rivală Arabiei Saudite.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...