Cotidianul britanic The Guardian adoptă formatul tabloid la începutul anului 2018

Cotidianul britanic The Guardian va adopta formatul tabloid la începutul anului 2018 în cadrul unui program mai vast de transformare, a anunţat compania care deţine această publicaţie, Guardian Media Group, relatează AFP.
Economica.net - mie, 14 iun. 2017, 11:56
Cotidianul britanic The Guardian adoptă formatul tabloid la începutul anului 2018

Săptămânalul The Observer, suplimentul său de duminică, va fi vizat, de asemenea, de această schimbare ce a fost anunţată marţi seară.

Cele două titluri vor renunţa la formatul berliner în culori, adoptat în 2005. În epocă, The Guardian şi The Observer renunţaseră la formatul mare (broadsheet) în urma unei investiţii de 80 de milioane de lire sterline (90 milioane de euro).

Dintre marile ziare britanice, doar Financial Times şi Daily Telegraph sunt tipărite încă în format mare, toate celelalte publicaţii trecând deja la formatul tabloid (mai compact), inclusiv The Times.

Acest anunţ făcut de Guardian Media Group (GMG) se înscrie într-un plan de transformare pe trei ani, lansat în 2016 de proprietarul grupului, care prevede de altfel şi o restructurare a diviziei de publicitate şi reduceri ale costurilor care vor consta în suprimarea unui număr de 250 de locuri de muncă, dintre care 100 vor viza locuri de muncă din redacţia cotidianului.

GMG nu are o ‘sănătate’ financiară prea bună, după ce a înregistrat pierderi de 69 de milioane de lire sterline (78 milioane euro) în exerciţiul financiar care s-a încheiat în iunie 2016.

Această schimbare a formatului ‘este o etapă importantă în cadrul planului nostru de transformare în trei ani’, a declarat David Pemsel, directorul general al GMG.

‘Un număr de persoane mai mare ca niciodată citesc şi sprijină jurnalismul nostru, dar industria printului continuă să evolueze, iar noi trebuie să evoluăm odată cu ea’, a adăugat David Pemsel.

Katherine Viner, redactor-şef la The Guardian, cotidian lansat în 1821, a apărat decizia de adoptare a noului format, considerând că ‘scăderea difuzării înseamnă că tipărirea ziarului în format berliner devine tot mai scumpă’.

‘Trecerea la formatul tabloid ne va permite să fim mai flexibili, pentru a răspunde schimbării cererii de pe piaţă pentru versiunea tipărită’, a adăugat ea, pe site-ul cotidianului. Această schimbare ar trebui să genereze economii de câteva milioane de lire sterline în fiecare an, iar aceste sume ar putea fi reinvestite în redacţia ziarului.

Tipărirea noului format al cotidianului The Guardian va fi încredinţată grupului de presă Trinity Mirror, care deţine tabloidul Daily Mirror. GMG va închide din acest motiv cele două tipografii ale sale, aflate în Trafford, în apropiere de Manchester, şi în cartierul Stratford din Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ajunge la 33 de grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie......
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri ...
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, ...