Naţionalismul face diferenţa la admiterea în liceu

Şi nu doar atât. E posibil să ştii perfect şi limba română, însă pentru că scrii urât poţi să pierzi 20 de sutimi la lizibilitatea lucrării şi aşezarea în pagină.

Dacă teza ar fi fost redactată pe un calculator, şi apoi trasă la imprimantă, cum e modern şi civilizat, n-ar mai fi existat această problemă. Însă, într-o ţară primitivă, în care se scrijleşte la greu pe hârtie, se notează de mână cu pixul în registre şi se pun zeci de ştampile, nici măcar cunoaşterea unei limbi complicate ca a noastră nu face diferenţa, ci caligrafia!

Iar discuţia poate continua, să zicem nu doar că specializarea pentru care îţi doreşti să optezi are importanţă mai mare decât criteriul naţionalist ce-i diferenţiază pe candidaţi, ci şi că ai hotărât să urmezi un profil bilingv. Din nefericire, departajarea nu e făcută nici de cunoştinţele de la examenul corespunzător profilului real urmat, nici de cele de la limba străină în care studiezi, ci de acelea de la limba maternă, sau nici măcat de acestea, ci, de fapt, de scrisul citeţ în plină epocă a calculatoarelor!

E inutil de spus că o diferenţiere făcută nu prin prisma a ceea ce gândeşti, ci doar a simpatiei pe care o generezi scriind ordonat şi câştigând bunăvoinţa corectorului, constituie un exemplu de selecţie adversă.

Şi din cauza ei poţi să nu intri la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti cu 9,56, ci la liceul ” Spiru Haret” cu 9,46. Vorbim de acelaşi profil matematică-informatică la cele două unităţi de învăţământ, dar accesul e decis de rezultatul la limba română, în fapt de cât de frumos scrii.

Vreau să mă fac înţeles bine, nu am o problemă cu limba română în care scriu în momentul de fata, ci cu utilizarea acesteia în scop naţionalist. Ceea ce ne face să scăpăm multe ocazii de a îmbunătăţi învăţământul.

Dacă discutăm de restructurarea economiei reale şi a sistemului bancar, firesc ar fi să ne preocupe şi reformarea educaţiei de stat şi a programei unice.

Iar dacă ne uităm la britanici, că tot suntem în perioada Brexitului în încercarea de a conştientiza publicul că are nevoie să fie reformată clasa politică europeană, ei incearcă, deopotrivă, să-i facă pe oameni să gândească şi să se exprime, dar şi să înveţe o meserie.

Aşadar, normal este să ne exprimăm mândria de a vorbi limba poporului nostru, dar să ni se ofere şi posibilitatea de a ne califica într-o profesie, la un nivel cât mai înalt posibil.

Din păcate, la momentul actual, accentul cade doar pe mândria de a vorbi româneşte, şi chiar şi în aceste condiţii sunt puţini cei care se exprimă corect. Or scopul ar trebui să fie acela, după cum vedem la englezi, să vorbim bine limba, dar să ne şi pregătim profesional.

Şi pentru ca nicio componentă să nu fie neglijată în detrimentul celeilalte, e necesar ca învăţământul să se îmbunătăţească intensiv, calitativ. Adică, nu să se mărească volumul de studiu, manualele să nu aibă un surplus de informație care „agresează elevul”, la care se adaugă agresiunea temelor pentru acasă, după cum remarca academicianul Solomon Marcus, ci să fie altfel structurat. Marcus – care a murit la o lună după ce a spus aceste lucruri, ceea ce a făcut să se piardă un important creier ce ar fi avut capacitatea să provoace schimbarea – a adăugat: „Calculatorul a venit pentru a ajuta inteligența umană să nu se consume în acte primitive de memorare”.

După cum se observă, educaţia are aceeaşi problemă ca şi economia: lipsa de productivitate. Şi dacă ne amintim bine, în anii ’90 am preferat să agităm stindardul naţionalist sub sloganul „Nu ne vindem ţara”, în loc să atragem capital străin şi să creăm locuri de muncă.

Suntem în punctul în care avem nevoie de o nouă arhitectură, atât instituţională, cât şi mentală. Gândirea trebuie reaşezată pe toate toate palierele economiei şi societăţii româneşti.

Şi încă o idee: Accentul pus pe limba română la examen a făcut ca profesorii să-şi diminueze calitatea prestaţiei pentru a forţa să fie mai bine plătiţi!