Iohannis: Premierul – persoană integră, care are capacitate să conducă Guvernul şi o majoritate în spate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că premierul pe care îl va desemna trebuie să fie o persoană integră, care are capacitatea să conducă Guvernul şi care să aibă o majoritate în spate. Şeful statului a evitat să precizeze dacă ia în calcul desemnarea unui premier doar din partea PSD-ALDE, spunând că luni va vedea dacă aceste partide mai au majoritatea şi că vrea să cunoască toate opiniile, potrivit News.ro.
Economica.net - J, 22 iun. 2017, 13:17
Iohannis: Premierul - persoană integră, care are capacitate să conducă Guvernul şi o majoritate în spate
„Voi avea discuţii luni cu toate partidele, după care o să fac o evaluare proprie şi o să mă întâlnesc şi cu (presa – n.r.) ca să vă spun ce opinie am”, a afirmat şeful statului, citat de News.ro. El a adăugat că doreşte să vadă toate opţiunile partidelor, apoi va „trece la desemnarea unei persoane”.

Întrebat care vor fi criteriile pentru desemnarea noului premier, Iohannis a reluat ideea unei persoane integre, subliniind că ea trebuie şi să aibă o majoritate parlamentară care să o susţină.

„Premierul trebuie să fie o persoană integră, fără problele penale, o persoană care mă convinge că are capacitatea să conducă un Guvern şi o persoană cu o majoritate parlamentară în spate”, a afirmat preşedintele.

El a respins „sfaturile” şi „scenariile” politicienilor de la Bucureşti, care îi sugerează nume de premier, afirmând că „aceste lucruri se stabilesc prin vot”, la fel ca şi majoritatea.

Iohannis a mai adăugat că a avut o discuţie cu premierul Sorin Grindeanu, însă doar pe tema finalizării mandatului său.

„Eu am vorbit cu premierul dintre toţi cei implicaţi în această chestiune, am vrut să ştiu dacă înţelege să continue cu responsabilitate până la stabilirea unei noi formulare guvernamentale. Cu ceilalţi politicieni voi vorbi luni, la Cotroceni”, a spus preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat oficial partidele parlamentare la consultări pentru luni, trimiţând liderilor acestora programul consultărilor la care fiecare partid va putea trimite o delegaţie alcătuită din cinci persoane.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis joi, 22 iunie a.c., o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Fiecare delegaţie poate fi formată din maximum 5 persoane”, informează Administraţia Prezidenţială.

Toate consultările vor avea loc în cursul zilei de luni, începând cu ora 15.00, când PSD şi ALDE vor fi chemate împreună la discuţii cu preşedintele Iohannis. După PSD şi ALDE vor veni liberalii, de la ora 16.00, iar apoi USR, PMP, UDMR şi grupul minorităţilor, care vor avea la dispoziţie doar 30 de minute pentru discuţii.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că este ”absolut convins” că luni preşedintele Klaus Iohannis va accepta propunerea de premier pe care el şi Călin Popescu Tăriceanu o vor face. Dragnea a făcut şi portretul viitorului premier: un om corect, responsabil, care să nu fie aventurier, capabil de implementarea programului de guvernare, care să aibă capacitate de muncă extraordinară.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită la Brașov
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările la Sala Polivalentă Brașov, care va fi cea mai mare din țară. Aceștia au comparat noua clădire cu faimoasa arenă emblematică......
Vicepremierul Marian Neacşu va conduce grupul de lucru pentru dezvoltarea conexiunii sistemelor electroenergetice ale României, Ungariei și Austriei
Vicepremierul Marian Neacşu va conduce grupul de lucru pentru dezvoltarea conexiunii sistemelor electroenergetice ale României, ...
Vicepremierul Marian Neacşu va coordona Grupul de lucru pentru îmbunătăţirea conectivităţii transfrontaliere, care ...
Bulgaria modernizează infrastructura feroviară din nordul țării, cu accent în zona Ruse și a viitorului pod peste Dunăre
Bulgaria modernizează infrastructura feroviară din nordul țării, cu accent în zona Ruse și a viitorului pod peste Dunăre
Guvernul bulgar a aprobat finanţarea UE pentru construirea unui terminal intermodal în Ruse. Valoarea proiectului este ...
Includerea normei Euro în calculul impozitului: RAR arată unde poate fi găsită informația pe CIV
Includerea normei Euro în calculul impozitului: RAR arată unde poate fi găsită informația pe CIV
Registrul Auto Român (RAR) a explicat unde poate fi găsită informația cu privire la norma de depoluare Euro a fiecărui ...