Pascariu, UniCredit: Nu aşteptaţi nimic de la stat, nu este capabil să-şi admnistreze propriile companii

Antreprenorii nu ar trebui să aibă aşteptări de la statul român, în condiţiile în care acesta nu este capabil să-şi administreze eficient propriile companii, fiind mai bine pentru mediul de afaceri dacă ar lăsa ”în pace economia”, a afirmat luni preşedintele consiliului de supraveghere al băncii UniCredit Bank România, Dan Pascariu, în cadrul conferinţei ”Cum poate fi reindustrializată România”, organizată de Ziarul Financiar.
Economica.net - lun, 26 iun. 2017, 10:16
Pascariu, UniCredit: Nu aşteptaţi nimic de la stat, nu este capabil să-şi admnistreze propriile companii

Mai mulţi antreprenori şi manageri din mediul privat s-au plâns de mai multe ori, în ultimii ani, că statul nu face suficient de mult pentru a susţine iniţiativa privată. Pascariu consideră însă că, având în vedere capacitatea statului de a-şi administra propriile companii, ar fi mai bine dacă acesta ar lăsa economia în pace.

„Nu asteptati nimic de la stat. Nu vedeti ca statul nu e capabil să admnistreze propriile companii? (…) Ati dat exemplul cu Tarom, am fost în consiliul de admnistraţie al Tarom şi ştiu despre ce e vorba. (…) Măcar să lase în pace economia”, a afirmat Pascariu.

El a amintit că statul are şi constrângeri, venite din partea Uniunii Europene (UE). Pascariu a amintit că, înainte de 1990, economia se baza pe „cifre pervertite”, iar confruntarea ulterioară cu piaţa reală a fost una dură, în condiţiile în care nivelul tehnologic era depăşit.

„Imediat după 1990, s-a pierdut grosul industriei româneşti, care, în viziunea unora, avea perspective extraordinare. În anii ’70 – ’80, eram funcţionar la Banca Română de Comerţ Exterior şi mă ocupam în principal cu creditarea industriei romanesti. (…) Grosul industriei româneşti era la nivelul anilor ’60 – ’70, în anii ’80 nu s-a mai investit aproape deloc. În 1981, România a intrat în încetare de plăţi, (…) nu s-a mai investit in modernizare, în piese de schimb. Am intrat în ultimul deceniu al secolului XX cu o industrie energofagă şi cu mulţi angajaţi”, a afirmat Pascariu.

El a dat ca exemplu noile tehnologii din industria oţelului, care are nevoie în prezent de mult mai puţini angajaţi, faţă de anii ’70, pentru a produce aceeaşi cantitate de oţel. Totodată, noile tehnologii sunt esenţiale în industrie şi în contextul unor cerinţe de mediu mult mai dure, consideră Pascariu.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...