Cuc: Vom avea 90 de kilometri noi de autostradă la finele anului. Vara aceasta mă mut pe şantier

Ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, joi, la ieşirea de la audierile din Parlament, că vara aceasta se va muta pe şantierele de autostrăzi pentru a supraveghea personal stadiul lucrărilor şi a dat asigurări că, până la finele anului, vor fi gata 90 de kilometri noi.
Economica.net - J, 29 iun. 2017, 08:50
Cuc: Vom avea 90 de kilometri noi de autostradă la finele anului. Vara aceasta mă mut pe şantier

’90 de kilometri de autostradă vor fi gata anul acesta. 15 au fost daţi deja în circulaţie în luna martie, vorbesc de secţiunile A, B şi C din lotul II Lugoj-Deva, urmând să avem lotul III şi IV Lugoj-Deva, lotul III şi IV Sebeş-Turda şi intrarea în Bucureşti, cei trei kilometri’, a declarat Cuc, care a deţinut şi până acum acest portofoliu în Guvernul Grindeanu.

Ministrul a adăugat că, per total, în acest an vor fi lansate proiecte de autostrăzi de 600 de kilometri.

‘Până acum am lansat proiecte de 93 de kilometri, vorbim de proiectare şi execuţie de autostradă, şi 121 de kilometri de drumuri de mare viteză. Mă refer la Piteşti-Sibiu, centura de sud a Capitalei, drumul de mare viteză Piteşti-Craiova’, a mai arătat Cuc.

El a subliniat că va merge personal în inspecţie pe şantiere, pentru a supraveghea stadiul lucrărilor.

‘Chiar în această vară mă voi muta pe şantier, pentru că mi-am asumat nişte termene, nişte kilometri de autostradă. Unii constructori au luat în serios tot ce am transmis, alţii văd că încă merg cu o viteză redusă şi, dacă vor continua să meargă aşa, nu vor mai lucra, lucrurile sunt simple’, a continuat ministrul.

Răzvan Cuc a primit aviz pozitiv pentru portofoliul de la Transporturi de la comisiile de specialitate din Parlament cu 32 de voturi pentru şi 12 împotrivă.

Candidaţii pentru funcţiile de miniştri, propuşi să facă parte din Guvernul condus de Mihai Tudose, sunt audiaţi în prima parte a zilei de joi, urmând ca la ora 15,00 plenul comun al Parlamentului să se reunească pentru a valida noul Cabinet.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...