Din feribotul naufragiat în Papua Noua Guinee au fost salvaţi 200 de oameni

Feribotul cu peste 300 de pasageri la bord a naufragiat, din motive necunoscute, în largul statului Papua Noua Guinee. Echipele de intervenţie au anunţat că au salvat peste 200 de pasageri de pe vas.
Economica.net - vin, 03 feb. 2012, 08:04

„La ora 16.30 (07.30 ora României), opt nave comerciale erau la faţa locului şi cinci au recuperat supravieţuitori”, au declarat autorităţile australiene  care coordonează operaţiunilor de salvare. „Sunt 219 supravieţuitori la bordul acestor vapaore”, au mai precizat echipele de salvare.

Compania maritimă Star Ships a pierdut contactul cu feribotul Rabaul Queen joi, în jurul orei locale 06.00 (miercuri, 22.00 ora României), în timp ce vasul naviga între Kimbe şi Lae, în largul coastei de est a ţării, a declarat pentru AFP purtătorul său de cuvânt, John Whitney.
Potrivit Autorităţii pentru siguranţa maritimă din Papua Noua Guinee (NMSA), nava a trimis un semnal S.O.S. joi dimineaţă, înaine de a eşua.

Te-ar mai putea interesa și
InterCapital va lista din 12 octombrie ETF-ul său cu expunere pe acțiuni poloneze la Bursa de Valori București
InterCapital va lista din 12 octombrie ETF-ul său cu expunere pe acțiuni poloneze la Bursa de Valori București
Compania croată InterCapital ETF, primul furnizor internațional de ETF-uri din România, își anunță intenția de a lista InterCapital Poland WIG30TR UCITS ETF la Bursa de Valori București,......
Care este relaţia românilor cu inteligenţa artificială, pe persoană fizică – România este pe ultimul loc în UE la utilizarea AI în cadrul companiilor (analiză CES Institute)
Care este relaţia românilor cu inteligenţa artificială, pe persoană fizică – România este pe ultimul loc în ...
Majoritatea românilor (83%) apelează la Inteligenţa Artificială (AI), însă doar 15,4% o utilizează la locul de muncă, ...
Comisia Europeană cere României transpunerea normelor privind piaţa hidrogenului şi a gazelor decarbonizate
Comisia Europeană cere României transpunerea normelor privind piaţa hidrogenului şi a gazelor decarbonizate
Comisia Europeană a trimis vineri României şi altor 25 de state membre scrisori de punere în întârziere pentru netranspunerea ...
Anunţ pentru toţi bucureştenii- Lista celor 25 de trasee STB schimbate în acest weekend. Modificări şi pentru Ilfov
Anunţ pentru toţi bucureştenii- Lista celor 25 de trasee STB schimbate în acest weekend. Modificări şi pentru Ilfov
Bucureştenii vor avea dificultăţi în ceea ce priveşte transportul în comun în acest weekend. Asociația de Dezvoltare ...