Cod portocaliu de caniculă vineri şi sâmbătă, cu temperaturi de până la 40 de grade, în cea mai mare parte a ţării

Meteorologii anunţă că vineri şi sâmbătă cea mai mare parte a ţării se va confrunta cu temperaturi canciculare, de până la 40 de grade Celsius, fiind emis cod portocaliu pentru zeci de judeţe. În cele două zile, chiar şi temperaturile nocturne se vor situa peste 20 de grade Celsius, scrie News.ro.
Economica.net - J, 29 iun. 2017, 12:23
Cod portocaliu de caniculă vineri şi sâmbătă, cu temperaturi de până la 40 de grade, în cea mai mare parte a ţării

Meteorologii anunţă că vineri şi sâmbătă se va înregistra caniculă în cea mai mare parte a ţării, fiind emis cod portocaliu pentru zeci de judeţe, scrie News.ro.

Potrivit avertizării, în cursul zilei de vineri, valul de căldură va persista şi se va accentua în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

”În sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi în sudul Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37 – 39 de grade. În Lunca Dunării, izolat, vor fi valori de 40 de grade. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade”, anunţă meteorologii.

Astfel, vineri, un număr de 18 judeţe din regiunile menţionate şi municipiul Bucureşti se vor afla sub cod portocaliu de caniculă. De asemenea, în Crişana, cea mai mare parte a Banatului, sudul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade, pentru 15 judeţe fiind emis cod galben de caniculă.

Singurele judeţe care nu se vor confrunta cu temperaturi caniculare vor fi Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita.

În cursul zilei de sâmbătă, în total, 25 de judeţe din ţară şi municipiul Bucureşti se vor afla sub cod portocaliu de caniculă, iar 7 judeţe sub cond galben.

”Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării şi se va accentua semnificativ în regiunile extracarpatice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37 – 40 de grade, mai ridicate în Câmpia Română. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade”, precizează meteorologii.

Tot sâmbătă, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei şi sudul Banatului, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade, judeţele din aceste regiuni fiind vizate de o avertizare cod galben. Singurele judeţe care nu se vor confrunta sâmbătă cu temperaturi caniculare sunt Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Timiş, Arad şi Bihor.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima şansă a Europei pentru a nu pierde „ultimul tren” spre noua epocă AI. Şeful BCE face un apel UE să nu rateze revoluţia inteligenţei artificiale
Ultima şansă a Europei pentru a nu pierde „ultimul tren” spre noua epocă AI. Şeful BCE face un apel UE să ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a făcut miercuri apel către bătrânul continent să nu rateze revoluţia în curs a inteligenţei artificiale (AI), o tehnologie care......
Iranul avertizează ţările din Golf în legătură cu orice asistenţă pentru armata SUA
Iranul avertizează ţările din Golf în legătură cu orice asistenţă pentru armata SUA
Iranul a avertizat miercuri statele din Golf că va considera orice asistenţă acordată armatei americane drept o participare ...
VIDEO – Incendiu violent lângă rafinăria Lukoil din Ploiești. Mesaj RO-ALERT (UPDATE)
VIDEO – Incendiu violent lângă rafinăria Lukoil din Ploiești. Mesaj RO-ALERT (UPDATE)
Un incendiu care se manifestă cu degajări mari de fum a izbucnit, miercuri, la un depozit aflat în apropierea rafinăriei ...
Guvernul pregătește epoca post PNRR: Facilitățile fiscale bazate pe venituri sunt înlocuite de cele pe cheltuieli. Creditul fiscal joacă un rol important. Ce-a apărut anul acesta nou și ce urmează
Guvernul pregătește epoca post PNRR: Facilitățile fiscale bazate pe venituri sunt înlocuite de cele pe cheltuieli. Creditul ...
Facilitățile fiscale au început să-și schimbe forma. Dacă până recent predominau cele bazate pe venituri, cum ar ...