Casa Albă confirmă întâlnirea dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, care va avea loc în marja summitului G20

Consilierul pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, H.R. McMaster, a confirmat joi seară că preşedintele Donald Trump se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin. Prima întâlnire dintre cei doi lideri va avea loc în marja summitului G20 de la Hamburg, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Economica.net - J, 29 iun. 2017, 19:03
Casa Albă confirmă întâlnirea dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, care va avea loc în marja summitului G20

McMaster a precizat că nu există nicio agendă pentru întâlnirea celor doi lideri din marja summitului G20, potrivit News.ro.

Acuzaţiile legate de interferenţa ruşilor în alegerile prezidenţiale din Statele Unite au reuşit să umbrească victoria neaşteptată a miliardarului Donald Trump.

De asemenea, acesta s-a zbătut prin zeci de scandaluri în primele cinci luni petrecute la Casa Albă.

Relaţiile bilaterale dintre cele două ţări au suferit considerabil din cauza poziţiilor luate în războiului civil din Siria, unde ruşii susţin militar şi politic regimul al-Assad. Statele Unite sprijină în schimb grupările rebele moderate, care încearcă să răstoarne regimul de la Damasc.

MinistruL Sigmar Gabriel a declarat că Germania speră să-i aducă împreună pe cei doi lideri la summitul G20.

Reprezentanţii Kremlinului au anunţat în urmă cu mai multe ore întâlnirea dintre Trump şi Putin, care nu vor avea parte de o întâlnire de lucru separată în marja summitului de la Hamburg.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...