Decretul lui Donald Trump în domeniul migraţiei a intrat în vigoare

Noile restricţii cu privire la intrarea în Statele Unite prevăzute în decretul antiimigraţie al lui Donald Trump au intrat în vigoare joi seara, iar călători din ţările vizate şi asociaţii de refugiaţi sunt îngrijorate de riscul unor situaţii arbitrare, relatează AFP.
Economica.net - vin, 30 iun. 2017, 05:32
Decretul lui Donald Trump în domeniul migraţiei a intrat în vigoare

După cinci luni de contencios în tribunale, numeroase întrebări rămân în suspans cu privire la cea mai controversată măsură a preşedintelui republican, restaurată parţial luni de Curtea Supremă, la Washington.

Decretul a intrat oficial în vigoare joi seara la ora 20.00 (3.00, ora României).

Dispozitivul, menit să împiedice sosirea unor „terorişti străini” interzice temporar intrarea în Statele Unite cetăţenilor din şase ţări musulmane – Siria, Libia, Iran, Sudan, Somalia şi Yemen – şi a refugiaţilor din întreaga lume.

Însă amploarea sa a fost limitată de magistraţi, iar textul nu vizează pe oricine poate dovedi o „o relaţie valabilă cu o persoană sau o entitate în Statele Unite”.

Astfel, cineva care vine în vizită la un membru al „familiei apropiate” va putea intra. La fel studenţi care intră la o universitate sau un salariat recrutat de o întreprindere locală ori un profesor invitat să susţină o conferinţă în Statele Unite.

Noţiunea de „realţie valabilă” i-a lăsat perplecşi pe jurişti. Cum poate un refugiat sirian să dovedească existenţa unei legături prealabile între el şi Statele Unite, se întrebă ei.

Într-o telegramă adresată ambasadelor americane şi într-o conferinţă telefonică la care presa a avut acces joi, răspunsuri guvernamentale au încercat să ofere asigurări şi să aducă clarificări.

BUNICA, NU

„Aşteptăm ca totul să se desfăşoare fără probleme”, a dat asigurări un responsabil.

Noţiunea de „familie apropiată” include „părinţii (inclusiv socrii), soţii, copiii, fii sau fiice adulte, gineri, nurori şi membri ai familiei, că este vorba despre fraţi sau surori sau fraţi şi surori vitrege”, se precizează în telegrama diplomatică. Sunt excluşi, aşadar, bunicii, nepoţii, unchii şi mătuşile, verii, logodnicii, cumnaţii şi cumnatele.

„Relaţia valabilă” trebuie, potrivit administraţiei, s ăfie „formală, documentată şi să fi fost stabilită în circumstanţe obişnuite şi nu cu scopul de a evita decretul”.

O simplă rezervare la hotel nu va fi considerată suficientă ca un turist originar dintr-una dintre cele şase ţări să obţină viză, inclusiv în cazul în care a plătit deja.

Trierea are loc la nivelul ambasadelor din străinătate, iar Guvernul se aşteaptă la un impact limitat pe teritoriul american. Însă pe unele aeroporturi oamenii erau în expectativă.

„Lumea este cu ochii pe Statele Unite”, declara pe Aeroportul Kennedy de la New York Murad Awawdeh, din cadrul New York Immigration Coalition.

„Această administraţie este pe cale să redefinească ce este o familie. Eu am fost crescută de bunicii mei, deci nu-mi pot imagina să fie consideraţi ca nefăcând parte din familie”, a declarat Rama Issa, directoarea Arab American Association of New York.

viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...