Rusia: Putin semnează o lege controversată privind un plan de strămutare masivă a populaţiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă o lege controversată care autorizează demolara câtorva mii de imobile vechi din Moscova şi strămutarea locatarilor acestora, proiect ce provocase manifestaţii de anvergură în luna mai, relatează AFP.
Economica.net - D, 02 iul. 2017, 07:45
Rusia: Putin semnează o lege controversată privind un plan de strămutare masivă a populaţiei

Publicată oficial sâmbătă, această lege – care intră în vigoare imediat – a fost votată în 14 iunie de Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), şi aprobată în 28 iunie de Consiliul Federaţiei (camera superioară).

Potrivit acestui important plan de urbanism anunţat în februarie de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, peste 4.000 de imobile datând din perioada sovietică, urmează a fi demolate începând din septembrie, ceea ce va necesita strămutarea mai multor sute de mii de moscoviţi.

Primăria Moscovei vrea să înlocuiască aceste mii de edificii cu etaje puţine prin construcţii înalte care să permită cazarea mult mai multor familii, într-o capitală cu 12 milioane de locuitori şi în criză de spaţiu.

Dar acest proiect simbolizează potrivit criticilor absenţa respectării de către autorităţi a proprietăţii private. În luna mai, o manifestaţie reunise 5.000 de persoane, conform poliţiei (30.000 potrivit organizatorilor) în capitala rusă, adică o mobilizare de o amploare rară împotriva autorităţilor.

În faţa acestei nemulţumiri, autorităţile au redus deja anvergura proiectului care viza iniţial peste un milion de moscoviţi.

Statul promite persoanelor strămutate un aparatement de mărime „echivalentă” – dar nu de aceeaşi valoare – în acelaşi cartier.

Acordul unei majorităţi a locatarilor va fi necesar teoretic pentru ca un imobil să fie distrus: locatarii nu vor avea atunci decât 60 de zile la dispoziţie pentru a se muta şi le va fi imposibil să conteste această decizie.

Supranumite „hruşciovki” pentru că au fost construite în perioada în care Nikita Hruşciov conducea URSS, între anii 1950 şi 1960, aceste imobile sunt emblematice periferiilor Moscovei şi în foarte numeroase oraşe ruseşti unde au permis rezolvarea crizei de locuinţe prin care trecea atunci ţara.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...