Aeroporturi Bucureşti: Pistele aeroportului Henri Coandă sunt funcţionale şi respectă integral cerinţele de siguranţă

Pistele Aeroportului Internaţional Henri Coandă sunt funcţionale şi respectă integral cerinţele de siguranţă impuse de autorităţile din aviaţia civilă, întreaga suprafaţă de mişcare fiind inclusă într-un program de urmărire specială, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Economica.net - mar, 04 iul. 2017, 19:08
Aeroporturi Bucureşti: Pistele aeroportului Henri Coandă sunt funcţionale şi respectă integral cerinţele de siguranţă

Aceste precizări ale CNAB vin în urma întârzierilor înregistrate luni la decolare şi aterizare din cauza ploilor torenţiale, care au afectat temporar operarea pe una dintre pistele aeroportului, precum şi pe una dintre căile de rulare.

Potrivit sursei citate, pe ambele piste se efectuează lucrări periodice de întreţinere şi reparaţii curente. Astfel, în a doua jumătate a anului 2016 s-au efectuat lucrări de reparaţii curente la stratul de uzură al pistei de decolare aterizare nr. 1 (08R-26L) pe o suprafaţă de 40.800 mp, urmând ca, în cursul lunilor iulie-august a.c., să se efectueze lucrări similare pe alţi 38.000 mp.

‘Pista de decolare aterizare nr. 2 (08L-26R) este operată cu pragul 08 decalat, pe o lungime de 2.200 metri, încă din 15 august 2015, ca urmare a respingerii recep?iei lucrărilor efectuate pe prima treime a acesteia. În perioada imediat următoare se va efectua o evaluare a acestor suprafeţe, în vederea operaţionalizării şi redeschiderii pistei pe întreaga sa lungime (3.500 metri). În trimestrul al doilea din anul 2017, pe suprafaţa de mişcare s-au efectuat lucrări constând în aşternere de covor asfaltic pe căi de rulare şi platforme, totalizând 15.800 mp. Totodată, au fost înlocuite dale de beton la căile de rulare şi platforme, pe o suprafaţă totală de 1.900 mp, alţi 825 mp fiind în lucru’, se arată în comunicatul CNAB.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, s-a obţinut aprobarea, prin Ordin de ministru, a indicatorilor tehnico-economici pentru extinderea către nord a platformei 1, cu patru poziţii de parcare aeronave şi s-a parcurs etapa de întocmire a proiectului tehnic, urmând etapa de contractare şi execuţie a lucrărilor.

‘Personalul CN Aeroporturi Bucureşti a depus şi va depune în continuare toate eforturile pentru a asigura un nivel înalt de siguranţă, securitate şi confort pentru toţi pasagerii care tranzitează aeroporturile bucureştene, precum şi pentru operarea în deplină siguranţă şi securitate a tuturor aeronavelor civile şi militare’, concluzionează compania.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...