Primul supermarket din România a fost închis, după 18 ani de funcţionare. Ce urmează

Primul supermarket Billa din România, inaugurat de retailerul german REWE în 1999, şi-a închis porţile pentru remodelare. Începând cu 13 iulie va purta sigla Carrefour Market.
Economica.net - lun, 10 iul. 2017, 21:05
Primul supermarket din România a fost închis, după 18 ani de funcţionare. Ce urmează

Primul supermarket din România, magazinul deschis de retailerul german REWE în 1999 în cartierul bucureştean Titan, şi-a pierdut zilele acestea celebra siglă galbenă. În locul Billa, francezii de la Carrefour, care au preluat la finele lui 2015 lanţul de 86 de supermarketuri ale REWE, vor arbora simbolul Market. 

Potrivit informaţiilor ECONOMICA.NET, unitatea s-a închis pentru renovări în data de 3 iulie, urmând ca redeschiderea să aibă loc pe 13 iulie. „Magazinul Billa din Strada Postavarul, nr. 24-52, sector 3 Bucureşti îşi va redeschide porţile în data de 13 iulie. Magazinul va fi redeschis sub brandul Market”, au declarat pentru Economica oficialii companiei.

Până acum, Carrefour a rebranduit 44 de supermarketuri Billa, ultimul din Bucureşti inaugurat sub brandul Market fiind cel din cartierul Drumul Taberei. Din informaţiile furnizate Economica de către Carrefour, la finele lunii trecute au mai fost redeschise supermarketurile din Râmnicu Vâlcea, Bacău, Arad și Ploiești. „Magazinele Billa din toată ţara vor fi remodelate până la finalul anului 2017”, mai spune Carrefour.  

Întrebaţi fiind dacă modelul hibrid Supeco, magazinul discounter – cash&carry pe care Carrefour îl testează în provincie, va fi adus şi în Capitală prin rebrandingul Billa, Carrefour a răspuns că „până în acest moment, din totalul magazinelor Billa remodelate, au fost redeschide doua magazine Billa sub sigla Supeco (Supeco Galaţi şi Supeco Craiova). Pentru planningul remodelărilor magazinelor Billa din Bucureşti, va invităm să urmăriți canalele noastre de comunicare”.

Procesul de rebranding a demarat la 1 martie cu unitatea din centrul comercial Liberty Center din Capitală. Două unități, din Galați și Craiova, au fost transformate în brandul hibrid al Carrefour, Supeco.

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. În România, Grupul Carrefour număra la 28 iunie 295 de magazine dintre care 32 hipermarketuri Carrefour, 165 de supermarketuri Market, 44 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact și un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro si 43 de magazine Billa.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...