Statul a încasat peste 18 milioane de euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, în iunie

Statul a încasat în iunie peste 18,6 milioane de euro în urma comercializării pe platforma de licitaţie comună a Uniunii Europene (UE) a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalaţiilor staţionare, potrivit unui document publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Economica.net - D, 09 iul. 2017, 10:14
Statul a încasat peste 18 milioane de euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, în iunie

Conform sursei citate, au fost comercializate 3,76 de milioane de certificate aferente instalaţiilor staţionare.

Anul trecut, statul a încasat circa 195 de milioane de euro, aici intrând şi sumele din sectorul aviaţiei.

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme – EU ETS) s-a aplicat în primă fază pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007, iar a doua fază a schemei se desfăşoară în perioada 2008 – 2012, corespunzând primei perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto.

România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră de la data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007).

Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de opt ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2020.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Ai 3 mașini pe firmă? De la ce număr de vehicule merită un sistem de monitorizare prin GPS
Ai 3 mașini pe firmă? De la ce număr de vehicule merită un sistem de monitorizare prin GPS
Monitorizarea prin GPS este percepută, de cele mai multe ori, ca o soluție pentru companiile cu zeci sau sute de vehicule – firme de transport cu flote de camioane sau companii de rent-a-car cu......
Ce spune procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, după conferinţa președintelui Nicușor Dan
Ce spune procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, după conferinţa președintelui Nicușor Dan
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, îi transmite preşedintelui Nicuşor Dan că există ...
Încă un proces câștigat de One United Properties cu Primăria București: autorizația de construire pentru One Floreasca Sunset rămâne în vigoare
Încă un proces câștigat de One United Properties cu Primăria București: autorizația de construire pentru One Floreasca ...
Dzvoltatorul One United Properties a mai câștigat un proces cu Primăria București și Primarul Capitalei. Instanța a ...
Ungaria își reevaluează relația cu investiorii: Companii precum SK On, Samsung SDI și BYD, anchetate și sancționate pentru încălcarea normelor
Ungaria își reevaluează relația cu investiorii: Companii precum SK On, Samsung SDI și BYD, anchetate și sancționate ...
Principalii producători sud-coreeni de baterii destinate industriei auto se confruntă în prezent cu o supraveghere sporită ...