Tudose a discutat cu Juncker despre ridicarea MCV şi despre măsurile pentru creşterea absorbţiei fondurilor UE

Premierul Mihai Tudose a afirmat, marţi, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker, că va întocmi o listă cu lucruri care trebuie făcute pentru a reduce birocraţia în domeniul absorbţie fondurilor europene şi astfel să crească gradul de absorbţie, listă pe care o va trimite şi Comisiei Europene, au declarat pentru News.ro surse oficiale. Cei doi oficiali au discutat şi despre MCV, în luna noiembrie urmând să fie emis un nou raport. Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, la Bruxelles, că liderii europeni sunt 'mulţumiţi' cu ceea ce s-a întâmplat până acum în privinţa MCV. scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 11 iul. 2017, 15:59
Tudose a discutat cu Juncker despre ridicarea MCV şi despre măsurile pentru creşterea absorbţiei fondurilor UE

‘Liderii europeni sunt mulţumiţi cu ceea ce s-a întâmplat până acum. Suntem pe drumul cel bun’, a afirmat Tudose la sediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

El a precizat că ministrul Justiţiei va veni la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii europeni.

”Avem promisiuni că până la preluarea preşedinţiei din 2019 lucrurile (MCV – n.r.) se vor închide dacă, evident, noi ne vom urmări în continuare parcursul care este apreciat. Şi în acest sens, am stabilit cu domnul Juncker şi cu prim-vicepreşedintele Timmermans o modalitate de lucru de a comunica în timp real despre stadiul evoluţiei lucrurilor”, a afirmat prim-ministrul.

”Acel raport verbal (MCV – n.r.) în luna aceasta, iar în noiembrie raportul scris. (…) Verbal, adică o primă declaraţie despre stadiul îndeplinirii obligaţiilor din MCV”, a adus clarificări premierul.

Mihai Tudose a precizat că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va merge la Bruxelles pentru a prezenta ”ce se întâmplă acum” şi a dat asigurări că ”nu vor mai fi derapaje de genul surprizelor în cadrul Guvernului”

”Domnul ministrul al Justiţiei va veni la Bruxelles să explice ce se întâmplă acum. Ceea ce se doreşte de la România, practic este acest tip de comunicare publică, de comunicare în general cu Comisia şi ca tot ceea ce facem să se bazeze pe o îndelungă şi profundă consultare cu toţi factorii implicaţi de la societate civilă la organismele de control intern ale justiţiei. În niciun caz nu vor mai fi derapaje de genul surprizelor în cadrul Guvernului, ci vor urma un traseu predictibil, cu Parlament şi cu consultare generală”, a arătat Tudose.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...