Inspecţia Judiciară a început controlul la DNA

Inspecţia Judiciară a început luni controlul la Direcţia Naţională Anticorupţie privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea DNA, au declarat pentru AGERPRES surse din cadrul IJ.
Economica.net - lun, 17 iul. 2017, 08:54
Inspecţia Judiciară a început controlul la DNA

Sursele citate au precizat că din echipa de control vor face parte şase inspectori, iar verificarea urmează să se desfăşoare în perioada 17 iulie – 11 august.

Pe 4 iulie, Inspecţia Judiciară a publicat, pe pagina de Facebook, planul de control pe anul 2017 la parchete, printre care şi la Direcţia Naţională Anticorupţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe 3 iulie, inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a semnat ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficienţa managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura centrală.

Astfel, vor fi efectuate controale privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea parchetelor, ce decurg din legi şi regulamente, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de procurori şi personalul auxiliar de specialitate de la parchetul de pe lângă o curte de apel şi parchetele arondate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura centrală.

De asemenea, vor fi efectuate controale tematice privind verificarea măsurilor luate de către procurori şi conducerile parchetelor în vederea soluţionării dosarelor mai vechi de 5 ani, precum şi verificarea măsurilor luate de procurori pentru soluţionarea dosarelor mai vechi de 2 ani, inclusiv recuperarea prejudiciilor şi aplicarea confiscării extinse, care au ca obiect următoarele infracţiuni: evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, corupţie, infracţiuni silvice şi contra mediului, conflict de interese.

În plus, se vor face verificări în legătură cu practica parchetelor privind renunţarea la urmărirea penală şi modul de soluţionare a dosarelor mai vechi de 2 ani având ca obiect infracţiuni contra persoanei ca urmare a culpei medicale.

Alte aspecte avute în vedere la controalele de fond ale Inspecţiei Judiciare: verificarea organizării şi coordonării eficiente a activităţii, a comportamentului şi comunicării, a asumării responsabilităţilor şi a aptitudinilor manageriale – repartizarea procurorilor pe sectoare de activitate, repartizarea personalului auxiliar de specialitate şi a celorlalte categorii de personal, repartizarea echilibrată a lucrărilor, dotarea tehnico – materială şi informatică, condiţiile în care procurorii, personalul auxiliar de specialitate şi personalul contractual îşi desfăşoară activitatea.

Totodată, sunt verificate comportamentul şi comunicarea cu procurorii, lucrătorii de poliţie judiciară, specialiştii, personalul auxiliar, personalul contractual, judecătorii, justiţiabilii, ceilalţi participanţi la procesul penal şi alte instituţii; relaţia cu mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public din cadrul parchetului şi transparenţa actului de conducere; respectarea principiului repartizării pe criterii obiective a cauzelor.

Verificarea aptitudinilor manageriale urmăreşte: activitatea de planificare pe termen scurt, mediu şi lung; atribuţii de ordin organizatoric (organizarea activităţii de urmărire penală, organizarea activităţii judiciare, organizarea activităţii de primire în audienţă a cetăţenilor), atribuţii de coordonare.

Te-ar mai putea interesa și
BIPA, lanţ de magazine cu preţuri mici, concurentul dm, se extinde în ţară şi angajează
BIPA, lanţ de magazine cu preţuri mici, concurentul dm, se extinde în ţară şi angajează
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, a adus în România şi brandul său de drogherii BIPA. Compania Bipa Romania Drogherie, subsidiara......
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de ...
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...