FMI cere scumpirea gazelor cu 5-10% în 2012

Preţul gazului naşte discuţii aprinse. Delegaţia Fondului Monetar Internaţional cere României să grăbească liberalizarea preţurilor la gaze naturale şi energie electrică. Acest lucru implică o majorare a preţului cu 5-10 procente, începând cu acest an. Preşedintele a insistat, zilele trecute, pentru o amânare până în 2020.
Economica.net - vin, 03 feb. 2012, 14:55

După o discuţie de peste patru ore, oficialii FMI şi reprezentanţii Guvernului au ajuns aseară la mediere, la preşedintele Traian Băsescu.

FMI vrea majorarea preţului la gaze, procentele sunt situate între 5 şi 10%.

Scumpirea gazului ar fi greu de suportat pentru populaţie, crede preşedintele Traian Băsescu. O mare parte din consumul naţional de gaze din ultimele zile a fost importată din Rusia. Dar aceasta nu mai poate reprezenta o soluţie, susţine şeful statului.

Discuţia FMI şi şeful statului a survenit ca urmare a faptului că delegaţia Fondului şi oficialii Ministerului Economiei şi ai Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie nu au căzut de acord.

FMI cere scumpirea gazelor cu 5-10% în 2012, însă ministrul Ion Ariton nu a agreat propunerea aşa că s-a recurs la medierea preşedintelui Traian Băsescu.

Rusia a redus, în ultimele zile livrările de gaze către mai multe state membre ale Uniunii Europene, a declarat purtătorul de cuvânt Marlene Holzner într-o conferinţă de presă.

România ar putea avea, pentru viitor, alternativa exploatării gazelor din adâncul Mării Negre. Reprezentanţii companiilor Exxon şi Petrom au anunţat că sunt foarte aproape de o descoperire istorică: prima sondă la mare adâncime din Marea Neagră indică prezenţa gazelor naturale.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Energiei a efectuat în această săptămână plăți de peste 35 de milioane de euro pentru proiecte realizate prin PNRR
Ministerul Energiei a efectuat în această săptămână plăți de peste 35 de milioane de euro pentru proiecte realizate ...
Valoarea plăţilor efectuate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a depăşit 35 de milioane de euro, în perioada 21 - 25 septembrie 2026, informează Ministerul Energiei,......
ArcelorMittal închide cel mai mare combinat siderurgic din Ucraina, în urma atacurilor rusești
ArcelorMittal închide cel mai mare combinat siderurgic din Ucraina, în urma atacurilor rusești
Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunţat vineri că a oprit activitatea la complexul său siderurgic Krivoi Rog din Ucraina, ...
Cheltuielile pentru AI ale clienților Revolut Business au crescut cu 406% față de anul trecut
Cheltuielile pentru AI ale clienților Revolut Business au crescut cu 406% față de anul trecut
Revolut Business, companie fintech globală cu peste 850.000 de clienți business, publică astăzi noi date care arată ...
InterCapital va lista din 12 octombrie ETF-ul său cu expunere pe acțiuni poloneze la Bursa de Valori București
InterCapital va lista din 12 octombrie ETF-ul său cu expunere pe acțiuni poloneze la Bursa de Valori București
Compania croată InterCapital ETF, primul furnizor internațional de ETF-uri din România, își anunță intenția de a ...