Brexit: Cea de-a doua sesiune de negocieri s-a încheiat. Divergenţele persistă

Cea de-a doua sesiune de negocieri între UE şi Marea Britanie privind Brexitul s-a încheiat joi la Bruxelles, constatându-se poziţii divergente privind justiţia europeană şi costul despărţirii de UE, relatează AFP.
Economica.net - J, 20 iul. 2017, 11:44
Brexit: Cea de-a doua sesiune de negocieri s-a încheiat. Divergenţele persistă

O conferinţă de presă urma să înceapă la ora locală 12:15 (10:15 GMT) înaintea unui dejun excepţional între cei doi negociatori şefi, Michel Barnier şi David Davis, la Reprezentanţa permanentă a Marii Britanii pe lângă UE.

Potrivit unor surse apropiate de negocieri, discuţiile, care au început luni, s-au desfăşurat într-un climat cordial.

Dar această primă intrare în ‘miezul’ unor subiecte dintre cele mai spinoase – drepturile cetăţenilor din UE în Regatul Unit, costul ieşirii din UE – nu a făcut decât să evidenţieze divergenţe între cele două tabere.

UE cere Londrei ‘să-şi regleze conturile’ angajamentelor asumate în perioada în care a fost membră UE înainte de ieşirea din blocul comunitar, prevăzută în martie 2019. Costurile ieşirii sunt evaluate între 55 şi 100 miliarde de euro, potrivit unor surse din cadrul UE.

Negociatorul şef al UE, Michel Barnier, preferă să discute ‘metodologia’ înainte de a avansa o sumă, prevenind în acelaşi timp că orice separare ‘costă scump’.

Dar Marea Britanie, care nu şi-a făcut încă publică poziţia privind reglementarea financiară, evită să accepte ‘obligaţii’, potrivit acestor surse, chiar dacă recunoaşte că va trebui să plătească.

Soarta cetăţenilor expatriaţi intră în contradicţie cu chestiunea suveranităţii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), de care Londra doreşte să se desprindă după Brexit.

UE în schimb ar dori să poată continua să coopereze cu cea mai înaltă instanţă juridică în caz de litigii, în special privind respectarea drepturilor cetăţenilor săi stabiliţi în Regatul Unit.

Cu prilejul dejunului, Michel Barnier şi David Davis vor face bilanţul a patru zile de negocieri pentru care sute de funcţionari britanici s-au deplasat la Bruxelles.

Discuţiile au fost organizate pe mici grupuri de lucru.

Cele privind graniţa între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, a treia prioritate a acestei prime faze de negocieri, înainte de a trece la forma viitoarei relaţii între Bruxelles şi Londra, au fost purtate de Michel Barnier şi David Davis.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste opt miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste opt miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 8,36 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,64%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 29,25......
Razboi China Japonia Phenianul afirmă că ambiţiile nucleare ale Japoniei trebuie împiedicate „cu orice preţ”
Razboi China Japonia Phenianul afirmă că ambiţiile nucleare ale Japoniei trebuie împiedicate „cu orice preţ”
Coreea de Nord avertizează că ambiţiile nucleare ale Japoniei "trebuie împiedicate cu orice preţ", conform agenţiei ...
Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump
Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump
Victime ale agresorului sexual american decedat Jeffrey Epstein şi membri ai Congresului au criticat dur sâmbătă administraţia ...
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. Bateriile sunt deja puse
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. ...
Instalația de stocare a energiei în baterii (BESS) Iaz este un proiect de baterii de 98,617 MW, construit special pentru ...