Iohannis cere reexaminarea legii prin care Avocatul Poporului primeşte pensie specială: E un privilegiu nejustificat

Preşedintele Klaus Iohannis solicită reexaminarea legii prin care Avocatul Poporului va beneficia de o pensie specială, egală cu cea a judecătorilor CCR, însă care nu poate scădea în funcţie de fluctuaţiile indemnizaţiilor acestor judecători, ceea ce şeful statului consideră "un privilegiu nejustificat", scrie News.ro.
Economica.net - vin, 21 iul. 2017, 11:37
Iohannis cere reexaminarea legii prin care Avocatul Poporului primeşte pensie specială: E un privilegiu nejustificat

Noua lege introduce prevederi conform cărora pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a judecătorului de la Curtea Constituţională, aflat în activitate. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, Avocatul Poporului îşi păstrează pensia aflată în plată. Iohannis contestă acest mecanism, scrie News.ro.

„Judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale şi se impozitează potrivit legii. Se poate observa că legiuitorul a urmărit instituirea unei pensii speciale pentru judecătorii Curţii Constituţionale, în cuantum variabil, prin stabilirea unui procent din indemnizaţia lor brută lunară şi nu prin instituirea celei mai mari pensii aflate în plată indiferent de fluctuaţia nivelului indemnizaţiei brute lunare. (…) Excepţia stabilită (…) în legea aflată la promulgare încalcă principiul egalităţii consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, instituind un privilegiu nejustificat pe baza unor criterii rezonabile şi obiective cu privire la procedura de stabilire a cuantumului pensiei Avocatului Poporului prin raportare la procedura de stabilire a pensiei judecătorilor Curţii Constituţionale”, explică preşedintele.

O altă critică se referă la procedura de numire a Avocatului Poporului interimar, solicitând un termen maxim pentru acest interimat, care nu este specificat în lege.

Legea prevede şi că, la încetarea mandatului, adjuncţii Avocatului Poporului pot fi numiţi, la solicitarea acestora, într-o funcţie de conducere sau de execuţie pe posturile vacante din cadrul instituţiei, prin ordin al Avocatului Poporului, ceea ce Administraţia Prezidenţială apreciază a fi „un privilegiu” în detrimentul altor persoane care ar îndeplini criteriile cerute pentru ocuparea respectivului post prin concurs.

„O astfel de dispoziţie derogatorie de la regimul general al angajării încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, se arată în cerere.

Dispoziţia contravine şi Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, unde se arată că pentru personalul contractual sau alte categorii de personal care nu beneficiază de statute speciale ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen, pe baza regulamentului-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

„În cazul prevăzut de legea aflată la promulgare se stabileşte o modalitate de încadrare pe funcţii vacante derogatorie de la legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără o justificare obiectivă şi în absenţa unei legi care să stabilească un statut special al personalului din cadrul instituţiei Avocatului Poporului”, se arată în cerere.

Este criticată şi dispoziţia prin care personalul care efectuează vizite sau anchete în spaţii unde există factori cu grad de pericol ridicat ce pot afecta sănătatea şi integritatea fizică şi psihică beneficiază de un spor al cărui cuantum şi ale cărui condiţii de acordare se vor stabili prin ordin, de către Avocatul Poporului.

„Ţinând cont de faptul că există o reglementare care conţine dispoziţii cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cu privire la cuantumul sporurilor care pot fi acordate, considerăm că modificările avute în vedere de legea aflată la promulgare trebuie să se raporteze la regulile stabilite în legea cadru în materie (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice)”, explică Iohannis.

Senatul a adoptat, în iunie, cu majoritate de voturi, modificările la Legea de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului, potrivit cărora persoana care va îndeplini această funcţie va avea rang şi indemnizaţie de ministru şi pensie egală cu a judecătorilor de la Curtea Constituţională (CCR).

Potrivit noului act normativ, iniţiat anul trecut de social-democraţii Florin Iordache şi Marian Neacşu, ”funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang şi salarizare cu funcţie de ministru”.

În ceea ce priveşte pensia Avocatului Poporului, legea în noua formă prevede că acesta ”beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale (…) Pensia de serviciu astfel stabilită poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”.

Actul normativ prevede şi faptul că pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a judecătorilor de la Curtea Constituţională, iar dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, Avocatul Poporului îşi păstrează pensia aflată în plată.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacția prin care ungurii de la MVM voiau să cumpere E.On România a picat oficial – un final previzibil. “Regretăm că statul român nu susține tranzacția”
Tranzacția prin care ungurii de la MVM voiau să cumpere E.On România a picat oficial – un final previzibil. “Regretăm ...
Contractul de 200 de milioane de euro semnat acum un an prin care grupul ungar MVM și grupul E.ON au convenit pentru achiziționarea a 68% din acțiunile E.ON Energie România și a 98% din......
O nouă taxă în București, în valoare de 10 lei pe zi. Primăria propune introducerea ei chiar din următoarea lună
O nouă taxă în București, în valoare de 10 lei pe zi. Primăria propune introducerea ei chiar din următoarea lună
Un proiect lansat în dezbatere publică de Primăria București propune introducerea unei noi taxe. Aceasta ar urma să ...
Autostrada A7 Focşani – Adjud: Ultima verificare înainte de deschidere
Autostrada A7 Focşani – Adjud: Ultima verificare înainte de deschidere
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, anunță vineri ultima verificare pe A7 înainte de deschiderea secțiunii ...
Importurile de produse petroliere ale UE au scăzut în primele nouă luni din 2025 – date Eurostat
Importurile de produse petroliere ale UE au scăzut în primele nouă luni din 2025 – date Eurostat
Media importurilor lunare de produse petroliere în Uniunea Europeană a scăzut, în primele nouă luni din 2025, atât ...