Polonia: Senatul adoptă controversata lege pentru reforma sistemului judiciar, în pofida unor ample proteste

Senatul polonez a adoptat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o lege controversată privind reforma Curţii Supreme poloneze, act normativ denunţat de opoziţie drept o 'lovitură de stat' care va reduce independenţa sistemului judiciar din Polonia, transmite DPA.
Economica.net - S, 22 iul. 2017, 07:04
Polonia: Senatul adoptă controversata lege pentru reforma sistemului judiciar, în pofida unor ample proteste

Zeci de mii de demonstranţi au ieşit vineri în Varşovia, Cracovia şi alte oraşe poloneze pentru a protesta contra legii respective, care îi va permite guvernului să înlocuiască judecătorii din cadrul Curţii Supreme.

Legea fusese votată joi şi în Sejm, camera inferioară a parlamentului polonez. Pentru a putea intra în vigoare, noul act normativ trebuie să fie promulgat de preşedintele Andrzej Duda, care în campania electorală pentru alegerile din 2015 a fost susţinut de Partidul Lege şi Justiţie, aflat în prezent la guvernare.

Comisia Europeană le-a solicitat miercuri autorităţilor poloneze ‘să pună în suspensie noile legi şi să reia dialogul angajat’ cu Bruxellesul pentru a ‘răspunde temerilor grave’ exprimate cu privire la statul de drept.

Legislaţia, despre care criticii susţin că va slăbi independenţa sistemului judiciar, a fost aprobată recent de legislativul de la Varşovia, dar trebuie să fie promulgată de către preşedintele ţării. Temerile Comisiei Europene se referă la patru legi, privitoare la Consiliul Naţional al Magistraturii, Curtea Supremă, Şcoala Naţională de Magistratură şi organizarea tribunalelor ordinare.

De asemenea, Departamentul de Stat american le-a cerut vineri tuturor părţilor implicate din Polonia să se asigure că reforma justiţiei respectă constituţia poloneză, obligaţiile juridice internaţionale ale Varşoviei, precum şi principiul independenţei sistemului judiciar şi cel al separaţiei puterilor în stat.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care......
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...