Facebook: creștere de 45% a veniturilor în al doilea trimestru al anului, până la 9,3 miliarde dolari

Veniturile totale ale Facebook au crescut cu 44,6% în cel de-al doilea trimestru al acestui an, faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, până la 9,32 miliarde dolari, peste aşteptările analiştilor, în contextul unui avans al veniturilor obţinute din publicitatea pe dispozitivele mobile şi al majorării numărului de utilizatori activi, scrie News.ro.
Economica.net - J, 27 iul. 2017, 07:47
Facebook: creștere de 45% a veniturilor în al doilea trimestru al anului, până la 9,3 miliarde dolari

Din veniturile totale, cele din publicitate reprezintă 98,2%, adică 9,16 miliarde dolari. Din această ultimă sumă, veniturile din publicitatea pe dispozitivele mobile reprezintă 87%, adică 8 miliarde dolari, acestea înregistrând un avans de 53% faţă de al doilea trimestru din 2016, scrie News.ro.

Compania a reuşit să obţină mai multe venituri din publicitatea oferită prin intermediul a două servicii, News Feed şi aplicaţia foto Instagram, ultima având peste 700 milioane de utilizatori.

Directorul general al companiei, Mark Zuckerberg, a declarat recent că firma se va concentra în viitorul apropiat pe creşterea veniturilor din cele două servicii de mesagerie, Messenger şi WhatsApp, fiecare având peste un miliard de utilizatori.

Profitul net al companiei a crescut cu 70,6%, faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, până la 3,89 miliarde euro, peste aşteptările analiştilor. Numărul utilizatorilor activi a crescut cu 17,2%, până la două miliarde.

După publicarea rezultatelor, preţul acţiunilor a ajuns la un nivel record pe bursa americană Nasdaq, depăşind valoarea de 166 de dolari pe acţiune.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite să limiteze posibile interferenţe din partea serviciilor de informaţii,......
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...
Tusk denunţă o „schemă de corupţie” între naţionalişti şi o platformă de criptomonede
Tusk denunţă o „schemă de corupţie” între naţionalişti şi o platformă de criptomonede
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a denunţat vineri o presupusă "schemă de corupţie" orchestrată de dreapta naţionalistă ...
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue ...