Deputatul Giurgiu cere aprobare să protesteze zilnic în Piaţa Unirii

Deputatul independent Mircia Giurgiu a solicitat, vineri, Primăriei Cluj-Napoca eliberarea unei autorizaţii pentru a protesta zilnic în Piaţa Unirii, începând din 9 februarie şi "până la căderea Guvernului".
Economica.net - vin, 03 feb. 2012, 17:45

Deputatul Mircia Giurgiu a solicitat Primăriei Cluj-Napoca să i se aprobe eliberarea unei autorizaţii pentru a protesta în fiecare seară, între orele 18.00 – 20.00, în Piaţa Unirii din municipiul Cluj-Napoca, din data de 9 februarie 2012 până la „căderea Guvernului”. Conform legii, cererea de autorizaţie trebuie depusă cu trei zile înaintea evenimentului programat, se arată în documentul citat.

Giurgiu a declarat că a solicitat autorizaţie de protest pentru a nu mai fi acuzat că îşi face campanie electorală „pe spinarea” protestatarilor din Piaţa Unirii, în loc să îşi desfăşoare activitatea în Parlament, potrivit Mediafax.

Am cerut autorizaţie ca să nu mai fiu acuzat că îmi fac campanie electorală pe spinarea unor manifestanţi şi că particip la protestele din Piaţa Unirii în loc să fiu în Parlament. Am vrut să fiu în regulă. Este o acţiune a mea de solidaritate cu persoanele care protestează în fiecare seară în Piaţa Unirii şi cărora le susţin doleanţele. Eu voi fi prezent în piaţă doar de joi până duminică, pentru că în restul timpului vor fi la lucrările Camerei Deputaţilor„, a precizat Giurgiu.

Un bărbat care a participat, miercuri seară, la un miting de protest care a avut loc în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca l-a acuzat pe deputatul independent Mircia Giurgiu, prezent la manifestaţie, că îşi face reclamă electorală „pe spinarea celorlalţi”.

Unul dintre protestatari, care avea un afiş de susţinere a pensionarilor la miting, Schwartz Ciaba, i-a spus deputatului independent Mircia Giurgiu că locul său este în Parlament, nu alături de persoanele care protestează.

Dar dumneavoastră de ce mă furaţi pe mine şi pe toţi de aici, pentru că locul dumneavoastră este în Parlament. Locul dumneavoastră este acolo. Adunarea asta este apolitică. Dumnealui îşi face reclamă pe spinarea celorlalţi„, spunea Schwartz.

Deputatul Mircia Giurgiu a explicat că el participă aproape în fiecare seară la protestele din Piaţa Unirii şi că este prezent la miting în calitate de simplu cetăţean.

Mai multe persoane au luat apărarea deputatului independent, iar după schimbul de replici Schwartz Ciaba s-a retras la marginea grupului de manifestanţi care cereau demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc.

Mircia Giurgiu a fost deputat PDL până în martie 2011, când a fost exclus după ce a votat o moţiune de cenzură.

Te-ar mai putea interesa și
PNL nu îl susţine pe Adrian Veştea. Ce îi cere Bolojan lui Nicușor Dan şi ce spune premierul propus
PNL nu îl susţine pe Adrian Veştea. Ce îi cere Bolojan lui Nicușor Dan şi ce spune premierul propus
Partidul Naţional Liberal a decis să nu susţină instalarea Guvernului condus de Adrian Veştea, având în vedere că desemnarea acestuia s-a făcut cu încălcarea spiritului democraţiei......
Gigantul american General electric va reabilita reţeaua electrică din Venezuela, crucială pentru relansarea industriei petroliere
Gigantul american General electric va reabilita reţeaua electrică din Venezuela, crucială pentru relansarea industriei ...
Venezuela a semnat un acord cu gigantul american General Electric pentru a reabilita reţeaua sa electrică învechită, ...
Ce afaceri au făcut fermierii români care produc laptele pentru branduri precum Zuzu, Olympus sau SIM. Mulți au ajuns la vânzări record
Ce afaceri au făcut fermierii români care produc laptele pentru branduri precum Zuzu, Olympus sau SIM. Mulți au ajuns ...
Marii furnizori locali de lapte materie primă, parteneri principali ai giganților Lactalis, Olympus și Simultan, au raportat ...
ROMARM vrea să devină hub regional NATO. Directorul companiei cere 1% din PIB și acuză blocaje politice în accesarea fondurilor SAFE. Lista proiectelor
ROMARM vrea să devină hub regional NATO. Directorul companiei cere 1% din PIB și acuză blocaje politice în accesarea ...
Accesul României la finanțarea europeană prin programul SAFE ar putea schimba radical industria națională de apărare, ...