Staţia de metrou Aurel Vlaicu şi accesul dinspre Hotel Horoscop în staţia Piaţa Unirii 1 vor fi redeschise luni 31 august 2017

Staţia de metrou Aurel Vlaicu şi accesul dinspre Hotel Horoscop, în staţia Piaţa Unirii 1, vor fi deschise luni, anunţă Metrorex. Urmează lucrări în staţiile Piaţa Victoriei 2, Basarab 1, Tineretului, Apărătorii Patriei, Dimitrie Leonida, Costin Georgian, Pantelimon şi Berceni, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 31 iul. 2017, 06:46
Staţia de metrou Aurel Vlaicu şi accesul dinspre Hotel Horoscop în staţia Piaţa Unirii 1 vor fi redeschise luni 31 august 2017

„Aşa cum a transmis public în repetate rânduri, Metrorex a găsit împreună cu Antreprenorul sistemului control-acces soluţiile optime şi sigure pentru reducerea timpilor de execuţie ţi finalizarea mai devreme a lucrărilor. Astfel, luni va fi deschisă staţia Aurel Vlaicu şi accesul dinspre Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (Hotel Horoscop) al staţiei Piaţa Unirii 1, cu o zi mai devreme faţă de data anunţată”, au explicat reprezentanţii Metrorex.

La sfârşitul lunii iunie, Metrorex a decis reducerea de la şapte la trei zile a perioadei de realizare a lucrărilor de modernizare la staţiile cu o singură intrare, scrie News.ro.

Astfel, în staţiile Tineretului şi Apărătorii Patriei lucrările vor avea loc în perioada 2 – 5 septembrie, în Dimitrie Leonida şi Costin Georgian 9 – 12 septembrie, în Pantelimon şi Berceni 16 – 19 septembrie.

În perioada următoare vor fi realizate lucrări şi în staţiile Piaţa Victoriei 2 şi Basarab 1.

Metrorex a anunţat că lotul existent şi funcţional de cartele va fi schimbat cu un nou design, la finalizarea tuturor lucrărilor de modernizare control-acces, după ce la staţia de metrou Pipera, în primele zile de la deschiderea staţiei, s-a produs aglomeraţie din cauza noului sistem de acces, utilizarea acestuia fiind dificilă în condiţiile în care ani de zile cartela de acces era introdusă într-un anumit sens. Din acest motiv, Metrorex şi-a trimis angajaţii să-i ajute pe călători să treacă de poarta de acces, pentru fluidizarea traficului.

Lucrările de modernizare a sistemului de acces în 41 de staţii de metrou includ înlocuirea turnicheţilor cu porţi batante ce facilitează accesul călătorilor la metrou şi evacuarea rapidă în cazul unor situaţii de urgenţă.

Potrivit Metrorex, după implementarea noilor porţi batante în toate staţiile de metrou, acestea vor fi dotate, pe lângă sistemul de citire a benzii magnetice pentru cartele, şi cu un sistem de citire a cardurilor contactless.

De asemenea, Metrorex va achiziţiona 139 de automate de vândut cartele prevăzute să dea rest şi să funcţioneze cu sistem POS.

Proiectul de modernizare a sistemului de control – acces este finanţat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi este în valoare de 149,7 milioane de lei, fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Forţele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din aşa-numita "flotă fantomă" pe care Rusia o foloseşte pentru a eluda sancţiunile internaţionale,......
Fondul de câştiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Fondul de câştiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Verii şi suplimentează, cu această ocazie, fondul ...
Succes peste așteptări la licitațiile de rezervare a capacității pentru Coridorul Vertical de gaze, în care este implicată și România
Succes peste așteptări la licitațiile de rezervare a capacității pentru Coridorul Vertical de gaze, în care este implicată ...
Rezervările din această săptămână în cadrul licitațiilor de capacitate pentru Coridorul Vertical de gaze  au depășit ...
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse ...