DNA, despre acţiunea de la Guvern: Percheziţii în cinci puncte, la sediul unei instituţii publice, pentru fapte de corupţie din iulie 2017

DNA a anunţat că luni, între orele 15:00 - 19.00, au avut loc percheziţii în cinci puncte din Bucureşti, la sediul unei instituţii publice, răspunsul fiind transmis în urma unei solicitări a News.ro de a oferi precizari în legătură cu acţiunea care a avut loc la Guvern şi în urma căreia, conform unor surse, au fost ridicate documente. Surse juridicare au declarat pentru News.ro că instituţia vizată este Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul şi că este vorba despre angajări în posturi publice. Ulterior, DNA a precizat într-un comunicat că este vorba despre fapte de corupţie din iulie 2017.
Economica.net - mar, 01 aug. 2017, 07:05
DNA, despre acţiunea de la Guvern: Percheziţii în cinci puncte, la sediul unei instituţii publice, pentru fapte de corupţie din iulie 2017

„Au avut loc percheziţii ieri (n.r. – luni) între orele 15.00 si 19:00. la cinci locaţii din Bucureşti printre care şi o instituţie publică”, a declarat pentru News.ro purtătoarea de cuvânt a DNA, Livia Săplăcan.

Ulterior, DNA a anunţat printr-un comunicat că, în urma obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, „în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 – 19.00, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate în sediul unei instituţii publice din Bucureşti”.

„Percheziţiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secţiei de combatere a corupţiei, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie comise în cursul lunii iulie 2017”, a adăugat instituţia.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că instituţia ar fi Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Acţiunea procurorilor DNA ar viza, conform aceloraşi surse, ocuparea unor posturi publice.

Surse judiciare declarau luni seară pentru News.ro că procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, luni, la Secretariatul General al Guvernului, de unde ar fi ridicat documente.

Conform surselor citate, procurorii ar fi discutat cu mai mulţi angajaţi şi ar fi ridicat mai multe acte.

Te-ar mai putea interesa și
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste un milion de euro....
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...